Zboruri directe din Europa către Târgul de Crăciun din Craiova
Craiova trăiește în această iarnă un moment istoric: Craiova Christmas Market a fost recunoscut oficial drept cel mai mare Târg de Crăciun din Europa, întins pe peste 280.000 de metri pătrați de lumini, zone tematice, atracții și experiențe de poveste. Un adevărat oraș al sărbătorilor, care deja se clasează printre cele mai spectaculoase destinații de Crăciun de pe continent, scrie Aeroportul International Craiova, pe Facebook.
Vizitatorii sunt întâmpinați de milioane de lumini
Iar vestea bună este că magia Craiovei este la doar câteva ore distanță pentru toți cei care vin cu avionul. Aeroportul Internațional Craiova (CRA) oferă zboruri directe către marile orașe europene, transformând drumul către târg într-o escapadă rapidă și ușoară. Cei care pornesc din Londra, Birmingham, Roma, Milano, Bologna, Bari, Napoli, Madrid, Paris, Bruxelles, Dortmund, Memmingen, Istanbul sau Atena pot ajunge direct în inima atmosferei de sărbătoare.
Odată ajunși, vizitatorii sunt întâmpinați de milioane de lumini care transformă orașul într-un tablou feeric. Zonele tematice desprinse din basme, show-urile live, decorurile spectaculoase și instalațiile impresionante creează o experiență unică. Patinoarele, caruselele, atracțiile de sezon și căsuțele din lemn cu vin fiert, preparate tradiționale, dulciuri și suveniruri completează atmosfera iernii perfecte.
