Zilnic sunt turnate sute de metri cubi de beton pe noua Arenă sportivă din Craiova
Lucrările avansează rapid la noua Arenă sportivă din Craiova! Noua Arenă Sportivă, construită pe amplasamentul fostului Stadion al Tineretului, capătă formă odată cu turnarea plăcii peste subsol, un proces esențial în dezvoltarea proiectului. În această etapă, zilnic sunt turnate sute de metri cubi de beton, ceea ce asigură un ritm accelerat al lucrărilor.
Aceasta va putea găzdui competiții naționale și internaționale
„De altfel, proiectul avansează conform planului pentru că echipele de muncitori sunt mobilizate în fiecare zi pe șantier. La finalul acestei investiții, vom avea un complex sportiv de înaltă calitate, ce va deveni un punct de referință pentru sportul din România”, a transmis Cosmin Vasile, pe Facebook.
Noua arenă este concepută pentru a oferi condiții moderne sportivilor și spectatorilor, fiind parte a unei strategii de dezvoltare a infrastructurii sportive din Craiova. Cu dotări de ultimă generație, aceasta va putea găzdui competiții naționale și internaționale. Lucrările se desfășoară conform graficului, iar autoritățile locale asigură că investiția va fi finalizată la termen, oferind Craiovei o nouă arenă multifuncțională.