„Știința nu este jucăria voastră! Cerem doar comunicare!”

Catalin Anghel

Una dintre cele mai numeroase grupări din Peluza Nord Craiova, Gruppo Capitala, a postat un comunicat în care cere o minimă normalitate din partea oficialilor clubului din Bănie!

Suporterii au rămas surprinși de decizia luată de Mihai Rotaru, anume: păstrarea lui Corneliu Papură pe banca tehnică a Universității Craiova, dar și numirea lui Schumacher în funcția de secund. Lipsa de comunicare este încă un motiv de supărare pentru suporteri.

Campionatul s-a încheiat, iar clubul nu i-a lămurit încă pe fani, în ceea ce privește viitorul clubului. Au existat doar declarații indrăznețe ale patronului.

În încheierea comunicatului, suporterii au tras și un semnal de alarmă: „Respectați suporterii sau consecințele se vor observa cu ușurință la primele meciuri. Este doar un avertisment, un semnal de alarmă”, se arată în postarea celor de la Gruppo Capitala.

În timp ce oltenii sunt nemulțumiți de tehnicianul ce se uită cu interes la snooker și declară că unele meciuri de fotbal sunt programate prea târziu pentru a le putea viziona, rivalii Universității au ales un oltean pentru a repune echipa pe picioare. Dinamo l-a numit antrenor pe Eugen Neagoe. Între timp, Marius Șumudică a rămas liber de contract și a declarat că își dorește să antreneze la Craiova.

Sursă foto: Facebook Gruppo Capitala

În 3 minute poți să citești și:

Telenovela unui transfer: Qaka, în Bănie din a treia încercare!

 În rând cu oltenii: „Justice for Craiova”!

Mihai Roman și-a stabilit viitorul! A semnat pe viață!

Idila dintre antrenor și jucătoare s-a oficializat!

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.