Echipele din China încep să îi convingă pe fotbaliștii români să accepte salarii mari și să-și lase în urmă cluburile care i-au ajutat, în România!
Valetiu Iftime a anunțat faptul că Alex Cîmpanu va pleca direct în China. Patronul de la FC Botoșani spune că jucătorul l-a rugat să îl lase să plece, pentru că oferta salarială este una foarte avantajoasă. Negocierile au fost rapide, iar fostul mijlocaș de la Craiova și-a făcut bagajele imediat.
Alex Cîmpanu a mai fost vândut, în trecut, de FC Botoșani. Mihai Rotaru plătea 500.000 de euro, în anul 2020, pentru fotbalistul care nu a reușit să se impună printre alb-albaștri.
Mihai Rotaru a plătit 500.000 de euro pentru transferul jucătorului care pleacă în China
„Când un jucător are ofertă, la noi contează poziția lui, în primul rând. Aveam acum nevoie de rezultate și el era în formă. Nu am putut refuza și i-am dat drumul. Ei dau 50.000 de euro acum, dar, dacă funcționează, mai dau niște bani la vară. Chinezul e chinez. Deci putem ajunge până la 250.000 de euro. Este împrumut cu o clauză după un an de zile. Cea mai importantă temă e salariul lui.
E foarte, foarte bun, zeci de mii de euro, peste ce ar lua la FCSB, de exemplu. M-a rugat să îl las și e deja liber, i-am dat drumul, chiar dacă sportiv mă lovește. Am dormit prost astă noapte de când m-a sunat copilul. În general nu prea pot să rezist să nu ajut un fotbalist care știu că vrea mai mult. Asta este”, a declarat Valeriu Iftime, citat de Fanatik.
Alex Cîmpanu, jucător de bază la FC Botoșani
Alex Cîmpanu era jucător de bază la FC Botoșani. Acesta a revenit la echipa lui Valeriu Iftime, după ce nu a reușit să se impună la Universitatea Craiova, UTA Arad sau Universitatea Cluj. 5 goluri și 4 assist-uri a reușit fotbalistul în acest sezon, în 19 meciuri jucate.
- Transferul cerut imediat după Dinamo – Universitatea Craiova: „Avem nevoie de un jucător care să ne ajute să câștigăm campionatul”
- Primul jucător care și-a dat acordul pentru transferul la FCSB, din iarnă: „Voi merge acolo”
- Un nou transfer pentru Universitatea Craiova: „Cluburile s-au pus de acord”
- Încă un transfer confirmat pe axa Farul – Universitatea Craiova: „Sunt discuții foarte avansate”
