Universitatea Craiova luptă pentru titlu în Superliga României, dar Adrian Mititelu și Mihai Rotaru reîncep derby-ul pentru palmares!
Adrian Mititelu se laudă cu o victorie în instanță. Omul de afaceri din Bănie susține că ar fi câștigat palmaresul istoric al Universității Craiova. Totuși, Mihai Rotaru, printr-un comunicat publicat pe pagina oficială de Facebook a clubului, a transmis că lucrurile sunt sub control și că formația pe care o conduce continuă să joace pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite.
Mihai Rotaru, răspuns pentru Adrian Mititelu, pe pagina oficială de Facebook a clubului:
„Având în vedere solicitările primite din partea reprezentanților mass-media, precizăm următoarele: Clubul Universitatea Craiova își menține poziția de a nu comenta deciziile instanțelor de judecată. Cu atât mai puțin cele care nu sunt definitive. Așteptăm redactarea și comunicarea hotărârii judecătorești nr. 333/59/2023* și a motivării acesteia, urmând a formula obiecțiunile noastre la Înalta Curte de Casație și Justiție din România.
Așa cum am mai menționat în trecut, reiterăm faptul că, în acest dosar, Universitatea Craiova susține poziția Clubului Sportiv Universitatea Craiova în apărarea palmaresului istoric al Științei. Suporterilor noștri le transmitem ferm și clar: Știința este bine și perseverentă în a atinge obiectivele pe care le-a avut dintotdeauna, trofee pe plan intern și prezență europeană la cel mai înalt nivel.”, a fost comunicatul clubului patronat de Mihai Rotaru.
Suporterii echipelor din Craiova așteaptă răspunsuri clare
Suporterii echipelor din Craiova așteaptă răspunsuri clare. Momentan, nici Mihai Rotaru și nici Adrian Mititelu nu au reușit să convingă prea multă lume. Situația este este puțin diferită, pentru că patronul de la FCU și-a pierdut din susținători, în ultimii ani, după ce a înființat și reînființat echipe, fără rezultate notabile, în afara unor promovări. De partea cealaltă, Mihai Rotaru a câștigat trofee, a dus Craiova într-o grupă de Conference League și e gata să câștige titlul.
