Mircea Lucescu, nervos în Bosnia: „Să dea Dumnezeu să jucăm iar cu voi la baraj”

Catalin Anghel

Selecționerul României e gata să ducă România la Cupa Mondială, dar și să o lase pe Bosnia-Herțegovina acasă!

Eșecul cu Bosnia-Herțegovina l-a făcut pe Mircea Lucescu să răbufnească. Selecționerul nu s-a simțit respectat de adversari și a spus clar că ar dori să îi întâlnească și în baraj, pentru a putea să le demonstreze valoarea tricolorilor, într-un nou meci, cu adevărat decisiv.

Mircea Lucescu, nervos în Bosnia

„Sunt mulțumit de cum crește echipa. Jucăm și noi la baraj și vom vedea ce va fi.  Vorbesc de ce a fost acum. Poate a fost la fel. Eu vorbesc de azi. Dar asta e ospitalitatea voastră. Publicul e fantastic, înțeleg de ce Bosnia joacă aici, dar condițiile sunt mizerabile. Să dea Dumnezeu să jucăm iar cu voi la baraj! Va fi ca la București, vor juca 10 minute.

Cu Austria și în prima repriză de azi am jucat la cel mai înalt nivel. De aici să plecăm. Și ni se vor întoarce niște băieți care ne lipsesc, mai ales fundașii centrali, Băieții de azi s-au comportat bine, dar au jucat prima dată împreună. Nu am ce să reproșez, poate doar la primul gol, dacă era mai atent Racovițan și folosea mai bine corpul”, a spus Mircea Lucescu, după meciul dintre Bosnia și România, încheiat cu scorul de 3-1.

Șanse mici ca dorința lui Mircea Lucescu să devină realitate! Posibile adversare pentru România:

  • Italia –1.717 coeficient FIFA
  • Turcia – 1.570
  • Polonia – 1.523
  • Ungaria – 1.504

„Barajul va începe cu o semifinală într-o singură manșă și se va încheia cu o finală tot într-o singură manșă, locul de disputare al acesteia urmând să fie decis prin tragere la sorți. Din urna 4, România avea avea în semifinala programată pe 26 martie 2026 un adversar din urna 1, și va disputa acest meci în deplasare. Finala barajului e programată pe 31 martie 2026”, explică FRF. Totuși, artidele jucate duminică, luni și marți, în intervalul 16-18 noiembrie, ultimele din grupe, pot schimba însă această configurație, la fel cum ea va fi influențată și de modificarea coeficienților FIFA în urma rezultatelor din ultima lună

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu