Mihai Rotaru își poate păstra atribuțiile, în timp ce Mirel Rădoi a dezvăluit ce rugăminte a avut pentru suporterii Universității Craiova!
Mirel Rădoi a avut o întâlnire cu galeria Universității Craiova. Antrenorul nu a vrut să dea prea multe detalii despre discuțiile pe care le-a avut cu suporterii. Totuși, tehnicianul a subliniat faptul că le-a cerut acestora să aibă încredere în capacitatea lui de a conduce echipa și de a face ordine în vestiar.
„Punctul acesta poate fi exact 0,5 să intrăm pe o poziție mai sus în play-off. Avem un pahar, eu încerc să văd partea plină. Eu văd partea bună a lucrurilor. A fost o discuție privată cu suporterii. Încercăm să fie altfel. Cât timp sunt în fața echipei, nu-mi doresc să fiu conducător de club, eu vreau să conduc echipa. Ce se întâmplă în vestiar, e doar treaba mea, responsabilitatea mea. Nu am nevoie de ajutor. La toate echipele la care am fost, am reușit să stăpânesc vestiarul. Asta a fost rugămintea către suporteri, să mă lase să fac ce știu cu jucătorii. Ce se întâmplă în vestiar, trebuie să rămână acolo”, a explicat Mirel Rădoi, la finalul meciului cu Rapid.
Peluza Nord Craiova, alături de Rădoi!
Peluza Nord Craiova a ținut să sublinieze faptul că Mirel Rădoi are parte de toată susținerea galeriei. Mai mult decât atât, suporterii cer ca fotbaliștii care simt că nu fac față să plece, pentru că nu e nevoie de ei.
- Mirel Rădoi a dezvăluit care sunt cei 3 jucători noi pe care îi transferă la Universitatea Craiova: „Avem nevoie”
- Mititelu a negociat cu Rădoi! De ce a picat mutarea: „Ținem foarte mult la Dan Vasilică!”
- Mirel Rădoi, criticat de Mihai Rotaru. Ce a spus patronul despre antrenor
- Vestiarul, la un pas să scape de Mirel Rădoi: „Cel mai probabil e să-ți asumi cu o demisie”
- Mirel Rădoi a răbufnit după victoria cu Unirea Slobozia
