Vedeta din Liga 1 e gata să joace pentru Napoli, în Serie A, dar sub formă de împrumut!
Philip Otele, vedeta celor de la CFR Cluj, urmează să părăsească Liga 1 pentru Serie A. Aflat și pe lista englezilor de la Brighton, fotbalistul nigerian ar putea ajunge, din sezonul viitor, la fosta campioană a Italiei, Napoli. Iar gruparea italiană știe deja ce va face cu acesta.
Philip Otele, aproape de Napoli
Potrivit digisport, Napoli este interesată să îl transfere pe Philip Otele. Adus în 2023 de la UTA Arad, vedeta clujenilor ar putea face un salt foarte important din Liga 1 într-un campionat mult mai puternic, cum este Serie A, chiar la fosta campioană a Italiei. Echipa pregătită de Francesco Calzona se află, momentan, pe locul 8 în clasament.
Șefii clubului italian ar fi dispuși să îi dea lui Ioan Varga, patronul grupării din Gruia, suma cerută, cea de șase milioane de euro, plus 20% dintr-un viitor transfer.
Împrumutat de Napoli la un alt club
Nigerienii de la owngoalnigeria.com susțin că Napoli știe deja ce va face cu atacantul clujenilor. Dacă transferul se realizează, Otele urmează să fie împrumutat la un alt club în primul sezon. Iar motivul este unul simplu: pentru a putea continua să se dezvolte. Ar fi vorba tot de un club din Serie A, conform sursei citate.
În prezent, fotbalistul supranumit „perla” CFR-ului este golgheterul formației lui Dan Petrescu, cu 14 goluri marcate, și este cotat la 1,5 milioane de euro.