Șefii clubului întăresc atât mijlocul terenului, cât și centrul defensivei și îi transferă pe Nicolae Stanciu și Andrei Burcă la Universitatea Cluj!
U Cluj s-a înțeles cu Nicolae Stanciu. Căpitanul echipei naționale nu merge singur, din iarnă, la formația antrenată de Cristiano Bergodi. Andrei Burcă a semnat cu U Cluj. Fundașul central va putea juca din ianuarie la echipa ardeleană, conform GSP. Aflat în ultimele luni de contract cu Yunnan Yukun, din China, apărătorul e gata să se întoarcă în România.
„Doi jucători cu mare experiență, doi lideri incontestabili la ultimul turneu final la care am participat și sunt jucători de bază și acum la națională. Ajută enorm în vestiar și în teren”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Andrei Burcă și Nicolae Stanciu fac parte din lotul României pentru primele patru meciuri din Liga Națiunilor. Iată programul tricolorilor:
Cu Suedia, în deplasare, pe 25 septembrie, de la ora 21:45
Cu Bosnia, acasă, pe 28 septembrie, de la ora 21:45
Cu Polonia, în deplasare, pe 2 octombrie, de la ora 21:45
Cu Suedia, acasă, pe 5 octombrie, de la ora 21:45
„Așa, și? Am zis că Nicușor Stanciu are oricând ușa deschisă să vină la noi. Dacă merge la U Cluj, are ușa deschisă la noi. Dacă se duce la Rapid sau Dinamo, atunci nu. Dar dacă se duce la U Cluj, oricând ușa-i deschisă. Am câștigat prea mulți bani cu el, ca și cu Reghe. Am câștigat mulți bani cu Stanciu și plus de asta am luat și 10 milioane pe el, deci mulți bani am câștigat”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.
U Cluj își face echipă de titlu și poate schimba chiar și antrenorul
U Cluj continuă să transfere fotbaliști experimentați. Pe lângă Dan Nistor, Ovidiu Bic și Alex Chipciu, ardelenii îi vor avea în lot pe Nicolae Stanciu și Andrei Burcă, dacă transferurile se vor concretiza. Nu este exclus ca, în următoarea perioadă, clujenii să facă și o modificare pe banca tehnică. În ultima vreme s-a discutat despre varianta instalării lui Mirel Rădoi.
