Nicușor Bancu face anunțul momentului în fotbalul craiovean: „Nu degeaba am ajuns aici”

Catalin Anghel

Căpitanul Universității Craiova, Nicușor Bancu, a făcut un anunț surprinzător la conferința de presă premergătoare meciului cu FC Noah!

Meciul dintre Universitatea Craiova și FC Noah începe joi seara, de la ora 22:00, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Partida va conta pentru runda a doua din faza principală a Conference League. Nicușor Bancu e conștient de faptul că el și colegii lui nu vor avea o misiune ușoară, dar toată lumea este cu gândul la victorie. Oltenii nu vor să accepte un alt rezultat final.

Căpitanul trupei din Bănie a surprins cu o declarație curajoasă. El spune că vrea să joace în primăvara europeană alături de Universitatea Craiova, chiar dacă oltenii au început destul de rău aventura din Conference League. Nicușor Bancu nu se mulțumește doar cu participarea în grupe și vrea să meargă și mai departe, mai ales dacă alb-albaștrii vor avea parte de susținerea publicului.

Nicușor Bancu face anunțul momentului în fotbalul craiovean!

„Va fi dificil, cei de la FC Noah au arătat că sunt o echipă foarte puternică, primesc foarte greu gol, nu degeaba au ajuns aici. Adversarii vor trage tare, vin să câştige aici, dar noi ştim ce avem de făcut, jucăm acasă şi trebuie să câştigăm această partidă. Ne dorim toţi prima victorie în grupa principală, dar nu pot să spun de acum dacă va fi sau nu. Dar sigur că noi vom face tot posibilul să câştigăm partida de mâine. Suntem încrezători că vom face un meci bun şi să ducem seria rezultatelor pozitive cât mai departe.

Vreau să depăşim faza grupei principale, asta ar fi o performanţă foarte mare. Suporterii vor veni în număr mare, iar când îi avem alături avem o şansă în plus. Acasă când jucăm putem bate pe oricine. Nu degeaba am ajuns aici. Cu ajutorul publicului am reuşit să câştigăm în faţa unor echipe puternice. Noi mâine dacă vom face tot ceea ce am pregătit în această săptămână atunci avem şanse foarte mari de a câştiga”, a explicat fotbalistul.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu