Nicușor Dan promulgă legea care poate schimba viața a mii de femei

Claudia Grosu

Nicușor Dan aduce în prim-plan o lege cu impact major pentru femei

Președintele Nicușor Dan a anunțat promulgarea unei legi importante care vizează prevenirea și combaterea femicidului și a violenței împotriva femeilor, un subiect care a stârnit tot mai multă îngrijorare în societatea românească. Șeful statului a subliniat gravitatea fenomenului, pe Facebook, descriind violența împotriva femeilor drept „unul dintre cele mai înjositoare și degradante comportamente”, atrăgând atenția că astfel de agresiuni au fost „mult prea mult timp fie ignorate, fie insuficient abordate, cu consecințe dramatice”.

„Această lege transformă angajamentul statului român”

În acest context, promulgarea noii legi vine, potrivit președintelui, ca un răspuns necesar la o realitate dureroasă. „Este extrem de necesară o lege care să stabilească pedepse aspre și să promoveze măsuri de prevenire a femicidului și a violenței domestice”, a declarat Nicușor Dan. Liderul de la Cotroceni a salutat și rolul Parlamentului în adoptarea actului normativ. „Salut inițiativa parlamentarilor care au înțeles gravitatea acestui fenomen și au realizat modificările legislative care se impun”.

Noua lege nu se limitează doar la sancțiuni mai dure, ci introduce și mecanisme de prevenție. Menite să permită intervenția autorităților înainte ca situațiile de abuz să degenereze. „Această lege transformă angajamentul statului român de a garanta siguranța femeilor și copiilor într-un mecanism concret de prevenție, oferind autorităților instrumentele necesare pentru a interveni la timp”, a explicat președintele.

În final, Nicușor Dan a punctat că adoptarea legii reprezintă „un pas deosebit de important” atât pentru conștientizarea fenomenului, cât și pentru o justiție mai eficientă și mai empatică.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu