Nicușor Dan a subliniat că obiectivul principal este obținerea unor rezultate concrete care să permită avansarea dosarului bugetar
A început ultima reuniune a Consiliului European din acest an, un moment esențial pentru conturarea direcțiilor strategice ale Uniunii Europene pentru următorii ani. Pentru România, subiectul central este discuția despre Cadrul Financiar Multianual 2028–2034, adică viitorul buget al UE.
„Ne dorim rezultate care să permită fiecărei economii europene să se dezvolte”
„Astăzi este prima discuție, ea va continua pe întreg parcursul anului 2026. Iar pentru noi sunt esențiale Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună”, a spus Nicușor Dan, președintele României, pe Facebook.
El a subliniat că obiectivul principal este obținerea unor rezultate concrete și constructive care să permită avansarea dosarului bugetar și să sprijine dezvoltarea Uniunii Europene. În plus, România va susține necesitatea unui acces echitabil pentru toate statele membre la instrumentele dedicate creșterii competitivității, astfel încât fiecare economie europeană să poată beneficia de oportunitățile oferite de viitorul buget.
„Ne dorim rezultate care să permită fiecărei economii europene să se dezvolte și să profite de oportunitățile viitorului buget al Uniunii”, a adăugat Nicușor Dan.
