Cine a fost cel mai bun jucător de pe teren în meciul Universitatea Craiova – Sănătatea Cluj și ce fotbaliști nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor!
Universitatea Craiova nu a părut în cea mai bună formă, în partida cu Sănătatea Cluj. Echipa de Liga 3 le-a pus probleme reale alb-albaștrilor, chiar dacă diferența de valoare era foarte mare pe hârtie. Mirel Rădoi a trimis în teren mulți titular, printre care Samuel Teles, Anzor, Bancu sau Badelji. Pentru formația din Bănie au evoluat și alți fotbaliști importanți, cu experiență, precum Mogoș, Popescu, Crețu sau Paradela. Pe lângă aceștia, și-a făcut loc și Luca Băsceanu, jucător pentru care craiovenii au plătit un milion de euro.
Mirel Rădoi a comentat și situația mai puțin bună din tribune și peluze. Suporterii nu s-au înghesuit să meargă la meci. Galeria Universității Craiova a protestat față de noul format din Cupa României.
Mirel Rădoi a explicat situația din tribune!
„Nici anul acesta, nici anul trecut nu au fost prezenți la meciurile din Cupă, nu sunt de acord cu formatul, știam, ne-au spus. (n.r. La Clinceni) A fost doar o neînțelegere, cineva a crezut că jucătorii au înjurat galeria și nu a fost așa. Nu s-a înjurat nimeni cu nimeni, au fost niște explicații, care sunt normale. Nu sunt obligat să fiu de acord cu părerea nimănui.
Până la urmă în ultimele trei meciuri eram neînvinși, în campionat aveam din două meciuri patru puncte, în Europa am făcut un punct. Când a fost liniște, indiferent de rezultate sau nu? Așa suntem noi, oltenii. Ăștia suntem, și la bine, și la rău”, a declarat Mirel Rădoi.
Notele alb-albaștrilor după Universitatea Craiova – Sănătatea Cluj 4-1!
- Popescu – 6
- Mogoș – 5
- Stevanovic – 4
- Badelj – 5
- Bancu – 6 (Ștefan – 5)
- Anzor – 5 (T. Băluță – 6)
- Teles – 6
- Crețu – 5 (Cicâldău – 7)
- Paradela – 5 (Nsimba – 6)
- Etim – 8
- Băsceanu – 6
- Mirel Rădoi își riscă sănătatea la Universitatea Craiova: „Da, i-a făcut și o perfuzie”
- Notele alb-albaștrilor după Rapid – Universitatea Craiova
- Mirel Rădoi își ia astăzi rămas bun de la Universitatea Craiova?
- Universitatea Craiova poate transfera de la Sănătatea Cluj. Mirel Rădoi a pus ochii pe un jucător de acolo!
- Sănătatea Cluj – Universitatea Craiova
