O legendă a Parmei are mari așteptări de la Valentin Mihăilă

Date:

Share post:

Valentin Mihăilă este apreciat de cei de la Parma: „Poate deveni un fotbalist important”

În 2020, Valentin Mihăilă (în vârstă de 23 de ani) a fost transferat de la Universitatea Craiova la Parma, pentru o sumă de nouă milioane de euro.

Lorenzo Minotti a împărtășit mai multe sfaturi lui Valentin Mihăilă

În acest sezon, internaționalul român a participat la 19 meciuri în toate competițiile purtând tricoul echipei „Cruciații”. Valentin Mihăilă a reușit să marcheze de două ori și să ofere două pase decisive începând cu începutul stagiunii curente.

Jurgen Klopp pleacă de la Liverpool

Lorenzo Minotti (56 de ani), fostul căpitan al Parmei în perioada 1987-1996 și unul dintre jucătorii legendari, a împărtășit mai multe sfaturi lui Valentin Mihăilă. Minotti a afirmat că are așteptări mai ridicate de la internaționalul român.

Minotti a exprimat apreciere atât pentru Valentin Mihăilă, afirmând că acesta are un potențial imens, cât și pentru Dennis Man, pe care îl consideră jucătorul capabil să facă diferența pentru echipa Parma.

„Este un jucător care are de toate. Poate deveni un fotbalist important”

”Aportul lui Man și Mihăilă va fi decisiv. Man este jucătorul Parmei care a dat cele mai multe goluri și pase decisive, chiar face diferența. În schimb, mă aștept la ceva mai mult de la Mihăilă.

Când au ajuns cei doi români la Parma cel mai cunoscut jucător era Man, în timp ce Mihăilă a fost o surpriză. A arătat că are niște calități foarte importante și dovadă este că a fost împrumutat de Atalanta.

În momentul de față ascensiunea lui Mihăilă s-a oprit puțin. Dar este un jucător care are de toate. Poate deveni un fotbalist important. Cred că Valentin trebuie să muncească din greu și să asculte ce-l învață Pecchia. Vorbim despre un jucător cu mare potențial care poate face încă mult mai mult decât ceea ce face acum”, a spus Lorenzo Minotti, potrivit parmalive.

Echipa celor doi români este lider în Serie B și are șanse mari să promoveze la finalul sezonulul în primul eșalon al fotbalului italian. Parma a acumulat 45 de puncte în cele 21 de etape disputate și se află la șase lungimi distanță de Cosmo, ocupanta locului secund. Pentru ”Cruciați” urmează deplasarea de la Modena, 27 ianuarie.

Related articles

Nicușor Bancu a fost luat la rost de Nicolae Dică: „Trebuie vorbit acolo în vestiar”

Căpitanul Universității Craiova a fost certat de Nicolae Dică, după ultimele declarații date! Nicușor Bancu a fost luat la...

Se pregătește transferul lui Alexandru Pop: „Un club are prioritate”

Atacantul de la Oțelul Galați este gata de transfer! Alexandru Pop este un jucător de bază, pentru Oțelul Galați,...

Atacantul dorit de Gigi Becali la FCSB

Gigi Becali a pus ochii pe doi fotbaliști din România și îi vrea la FCSB Gigi Becali și-a stabilit...

Sorin Cârțu a făcut calculele pentru Universitatea Craiova: „Fac faze bune”

Sorin Cârțu s-a arătat dezamăgit de înfrângerea Universității Craiova în fața CFR Cluj Sorin Cârțu a discutat despre provocările...