Olguța Vasilescu, semnal de alarmă pe legea salarizării. Primăria Craiova ar plăti cu peste 2 milioane de euro mai mult
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a criticat miercuri prevederile noii legi a salarizării, după discuțiile purtate cu ministrul interimar al Muncii. Edilul susține că modificările propuse ar duce la creșteri semnificative ale salariilor din administrația publică locală, într-un moment în care autoritățile au fost îndemnate să reducă cheltuielile.
„Dispare această limită și riscăm să ne întoarcem la situația din 2017”
Potrivit acesteia, una dintre principalele probleme este eliminarea plafonului care împiedica salariile funcționarilor să depășească veniturile viceprimarilor sau ale vicepreședinților de consilii județene. „Până acum exista această frână prin care salariile erau plafonate. Acum, pe noua variantă, dispare această limită și riscăm să ne întoarcem la situația din 2017. Când peste jumătate dintre angajații unei primării aveau salarii mai mari decât primarul”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, conform Digi24.
Primarul Craiovei spune că, potrivit calculelor făcute la nivelul instituției, cheltuielile salariale ar urma să crească semnificativ. „Până acum cheltuielile cu salarizarea au fost 53,4 milioane de lei, iar acum se duc la 66,7 milioane de lei. Asta înseamnă o creștere de peste 13 milioane de lei, adică mai mult de 2 milioane de euro”, a explicat edilul. În același timp, susține aceasta, salariul primarului ar urma să scadă. „Venitul salarial al primarului scade cu 500 de lei. Este clar că e o neregulă în această lege a salarizării și am cerut să se corecteze, astfel încât să existe măcar echitate”, a mai spus Lia Olguța Vasilescu.
„Mie nu-mi convine, ca primar, să cresc cu peste 2 milioane de euro salariile în Primăria Craiova”
Edilul a comentat și discuțiile privind salariile demnitarilor și negocierile purtate la Bruxelles pe această temă. Ea a atras atenția că, în administrația centrală, mulți funcționari au ajuns deja să câștige mai mult decât miniștrii. „Trebuie să fim foarte atenți la toate discuțiile din spațiul public, pentru că s-ar putea să ne trezim în situația în care și portarul depășește ministrul”, a afirmat primarul Craiovei.
Lia Olguța Vasilescu spune că nu susține majorarea cheltuielilor salariale în actualul context economic. „Mie nu-mi convine, ca primar, să cresc cu peste 2 milioane de euro salariile în Primăria Craiova, în condițiile în care până acum ni s-a spus că trebuie să strângem cureaua”, a concluzionat aceasta.
