Orașul din Oltenia care n-a mai avut echipă de fotbal din 2013

Claudia Grosu
Foto: Sebastian Tataru/SPORT PICTURES

Orașul din Oltenia care vrea echipă de fotbal: „Investim în tineri, în viitorul sportului nostru”

Orașul din Oltenia care n-a mai avut echipă de fotbal din 2013! Drobeta Turnu Severin ar putea reveni curând pe harta fotbalului românesc, după o absență din ligile naționale începând cu sezonul 2012-2013. În ultima ședință a Consiliului Local din februarie, primarul municipiului a anunțat înființarea Clubului Sportiv Drobeta Turnu Severin, aflat sub autoritatea primăriei, conform liga2.prosport.ro.

„Investim în ideea de a evolua de la an la an”

Echipa va putea fi afiliată la AJF Mehedinți abia după 1 iulie 2025, urmând să își înceapă activitatea în sezonul 2025-2026. Aceasta va evolua în Liga 4 Mehedinți, pe un stadion cu 20.000 de locuri, având ca obiectiv promovarea în Liga 3.

„Am hotărât ca de anul acesta, Drobeta Turnu Severin să aibă o echipă de fotbal. Deocamdată, la nivel de Liga a 4-a. Investim în ideea de a evolua de la an la an, să trecem la Liga a 3-a, chiar Liga a 2-a. Legea nu ne permite mai mult. Sunt niște costuri, dar dorim să atragem și sponsori de partea noastră.

Prin acest proiect, investim în tineri, în viitorul sportului nostru și în imaginea municipiului pe harta fotbalului românesc. Vrem să le oferim copiilor din Severin șansa de a se pregăti la cele mai înalte standarde și, de ce nu, să vedem în viitor jucători de renume care au pornit de la Clubul Sportiv Drobeta Turnu Severin”, a declarat primarul Marius Screciu, notează sursa citată.

După doar un sezon, echipa a promovat în primul eșalon și a adoptat numele CS Turnu Severin

Ultima echipă care a reprezentat municipiul Drobeta Turnu Severin la nivel național a fost CS Turnu Severin, în sezonul 2012-2013. După retrogradarea din Liga 1, clubul s-a desființat la scurt timp, din cauza datoriilor acumulate.

Clubul nu a reușit să câștige simpatia publicului local, deoarece își avea originea în alt județ și a trecut prin numeroase transformări juridice, schimbându-și de mai multe ori denumirea. A luat naștere din fuziunea dintre Gaz Metan Podari și CFR Craiova și a fost mutat la malul Dunării la jumătatea sezonului 2010-2011 din Liga 2, sub numele de Gaz Metan CFR Craiova. În vara anului 2012, și-a schimbat din nou numele, devenind Gaz Metan Severin.

După doar un sezon, echipa a promovat în primul eșalon și a adoptat numele CS Turnu Severin. Promovarea a fost una controversată, deoarece formația severineană a încheiat Seria a II-a pe locul 3, în spatele Gloriei Bistrița și al Politehnicii Timișoara. Totuși, clubul bănățean, patronat de Marian Iancu, nu a primit licența necesară, iar locul său a fost ocupat de olteni, deși ASA Târgu Mureș, prima echipă sub linia retrogradării din Liga 1, solicitase să rămână în primul eșalon.

Clubul nu s-a mai înscris nici în Liga 2, din cauza datoriilor ce depășeau 1 milion de euro

Echipa severineană a fost acceptată în primul eșalon. Dar experiența s-a dovedit un fiasco. Jucătorii au intrat în greve repetate din cauza salariilor restante. Lotul a fost remaniat complet în pauza de iarnă. După ce în stafful administrativ au fost cooptați câțiva greci care promiteau atragerea sponsorilor. În cele din urmă, a urmat retrogradarea. Clubul nu s-a mai înscris nici în Liga 2, din cauza datoriilor ce depășeau 1 milion de euro, acumulate într-un timp scurt.

De atunci, municipiul de la malul Dunării nu a mai avut nicio echipă în competițiile naționale. Deși dispune de un stadion de 20.000 de locuri. Acesta a găzduit temporar mai multe formații de Liga 1, precum Pandurii Târgu Jiu, FC Universitatea Craiova și CS Universitatea Craiova. Chiar și Viitorul Pandurii Târgu Jiu a evoluat aici în Liga 2, înainte de a intra în faliment, toamna trecută.

Echipa-fanion a orașului, FC Drobeta, s-a desființat în pauza de iarnă a sezonului 2009-2010 din Liga 2. A fost reinscrisă în sezonul 2010-2011 din Liga 3, dar nu a rezistat decât un tur de campionat. În aceeași iarnă, la malul Dunării a ajuns Gaz Metan CFR Craiova.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.