Orașul din Oltenia care va rămâne fără apă potabilă

Claudia Grosu
Foto: Google Maps

Orașul din Oltenia care va rămâne fără apă potabilă timp de mai multe zile. Vor fi afectate mai multe localități din Dolj și Gorj

Compania de Apă Oltenia SA anunță că, la cererea constructorului SC Construcții Erbașu SA, alimentarea cu apă potabilă va fi oprită temporar pe conducta Isvarna – Craiova.

Această întrerupere este necesară pentru a permite efectuarea unor lucrări de bypass în localitățile Țânțăreni și Plopșoru, legate de contractele CL19 și CL20. Aceste lucrări sunt esențiale pentru conectarea conductei existente Firului I cu Firul II, care este în curs de construcție, potrivit Jurnalul Olteniei.

Vor fi executate lucrări de reparații, înlocuire vane și întreținere, pe tot traseul aducțiunii

În plus, având în vedere că este nevoie să se golească conducta de aducțiune, vor fi executate, în același timp, lucrări de reparații. Înlocuire vane și întreținere, pe tot traseul aducțiunii.

”Antreprenorul și-a luat angajamentul că va avea pregătite echipe astfel încât să se lucreze continuu, 24 de ore din 24. Iar până la momentul respectiv se execută activitățile de pregătire pe cele două șantiere”, spun reprezentanții Companiei de Apă Oltenia.

Orașul din Oltenia unde sunt vânători de strigoi

Perioada întreruperii alimentării cu apă este 26.02.2024, ora 00.00 – 02.03.2024, ora 00.00.

Vor fi afectate în totalitate următoarele localități: Câlnic, Telești, Rovinari, Bâlteni, Plopșoru, Țânțăreni și Brănești din județul Gorj, precum și Filiași, Braloștița, Scaești, Brădești, Coțofenii din Dos, Coțofenii din Față, Almăj și Ișalnița, Șimnicu de Sus, Craiova, Podari, Banu Mărăcine (Cârcea), Preajba Nouă (Malu Mare), Breasta.

Orașul din Oltenia care rămâne fără apă potabilă în timpul zilei

În Municipiul Craiova, în perioada 27.02.2024 – 02.03.2024, apa SE VA FURNIZA dimineața și seara. În intervalul orar 05.00 – 09.00, respectiv 17.00 – 21.00. Cu precizarea că la capetele de coloană și la etajele superioare pot să apară abateri de la acest program. În funcție de evoluția lucrărilor, programul va fi revizuit.

”Atenționăm utilizatorii de apă potabilă din zonele menționate că, din cauza manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calității apei potabile din punct de vedere al turbidității şi culorii. La apariția acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei. Compania de Apă Oltenia S.A., prin Laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcțiune a sistemului de distribuție”, se mai arată în comunicatul Companiei.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.