Prima etapă a Turului ciclist al României se organizează la Craiova, dacă și consilierii locali din Bănie aprobă suma pe care autoritățile se obligă să le plătească!
Primăria Craiova e gata să organizeze, alături de Consiliul Local și Federația Română de Ciclism, prima etapă a Turului României 2025, în perioada 09 – 10 septembrie 2025. În acest sens, consilierilor locali din Bănie li se propune aprobarea proiectului de asociere, în ședința de joi, 29 mai 2025.
În acest parteneriat, Primăria Craiova se obligă să aloce suma de 150.000 lei pentru decontarea cheltuielilor privind organizarea primei etape a Turului României 2025. Competiția va avea loc în data de 10 septembrie 2025. Din suma alocată vor fi acceptate următoarele tipuri de cheltuieli necesare organizării și desfășurării evenimentului: cazare și masă pentru 250 de persoane. Este vorba despre sportivi participanți, personalul de însoțire al fiecărei echipe. – tehnicieni, medici, maseuri, șoferi -. staff-ul Turului României echipa de Securitate, secretariatul cursei, arbitrii UCI și FRC -. echipa medicală, presă, fotografi, echipa de cronometraj, echipa de organizare a zonei aferente scenei și zonei de start, arbitri, șoferi, motocicliști etc.
Primăria Craiova plătește pentru organizarea primei etape a Turului ciclist al României
„Municipiul Craiova a demonstrat, în repetate rânduri, capacitatea de a găzdui evenimente sportive de anvergură. Având infrastructura necesară și sprijinul autorităților locale pentru desfășurarea acestora în condiții optime. Organizarea unei competiții de o asemenea amploare va aduce un plus de prestigiu și vizibilitate municipiului Craiova, atrăgând totodată numeroși spectatori, jurnaliști și reprezentanți ai echipelor și sponsorilor, ceea ce va contribui la promovarea municipiului Craiova ca destinație sportivă, turistică și culturală.
Astfel, considerăm că această colaborare, în vederea organizării primei etape a Turului României 2025, la Craiova, în perioada 9-10 septembrie 2025, este benefică pentru dezvoltarea comunității din Craiova. Fiind în concordanță cu obiectivele și valorile Municipiului Craiova și ale Federației Române de Ciclism în promovarea valențelor educative și culturale pe care le are acest sport”, se menționează în referatul de aprobare pus la dispoziția consilierilor locali din Craiova.
Una dintre cele mai prestigioase competiții de ciclism din Europa de Est, la Craiova!
Turul României este una dintre cele mai prestigioase competiții de ciclism din Europa de Est. Are o tradiție îndelungată, ce reunește an de an sportivi de performanță din întreaga lume. La competiția de anul acesta vor participa 25 de echipe internaționale. Este vorba despre sportivi profesioniști, care vor concura pe un traseu de peste 750 de kilometri. Pentru ediția din acest an, prima etapă a Turului României se va desfășura la Craiova, fiind programată în calendarul federației.
Startul competiției va fi dat în dimineața zilei de 10 septembrie 2025 din Craiova, capitala Olteniei. Pornirea va fi din zona uneia dintre cele mai spectaculoase clădiri din țară – Muzeul de Artă din Craiova. Pe parcursul traseului din oraș, sportivii vor defila, alături de întreaga caravană de mașini și motociclete care îi însoțesc. Va fi o rută de maxim 10 km., trecând prin fața celor mai importante obiective cultural turistice din municipiul Craiova.
Craiovenii se pregătesc pentru Turului ciclist al României
Prezentarea echipelor participante va avea loc într-un cadru festiv cu o zi înainte, în Piața Mihai Viteazul. Evenimentul va fi organizat în spiritul celor similare din Franța, Italia sau Spania. Astfel, Craiova va beneficia de o promovare extraordinară prin transmisiuni live din timpul traseului, dar și în programele canalelor radio-tv dedicate transmisiunilor sportive naționale și internaționale.
