Rodion Cămătaru reacționează dur: „Nu accept să fim numiți blatiști după 40 de ani”

Claudia Grosu
FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Rodion Cămătaru, revoltat după apariția stenogramelor: „Am fost corecți, nu vânzători de meciuri”

Rodion Cămătaru, unul dintre cei mai mari atacanți ai fotbalului românesc și emblemă a echipei Universitatea Craiova din anii ‘80, a reacționat dur după ce în spațiul public au apărut stenograme și informații despre presupuse meciuri incorecte jucate de Craiova Maxima.

„În prima fază nu am dorit să reacționez prea tare”

Publicația GSP a prezentat documente din Fondul Documentar al Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), care conțin declarații rezultate din interceptarea convorbirilor telefonice de la domiciliul lui Aurică Beldeanu, în perioada iunie – iulie 1983. În discuții ar fi fost implicat și Rodion Cămătaru, împreună cu Marcela Beldeanu, sora sa.

„În prima fază nu am dorit să reacționez prea tare, dar totul are o limită și nu am ajuns la 67 de ani să mă trezesc că aruncă unul și altul cu prostiile astea în mine și în colegii mei”, a spus Cămătaru pentru ProSport.

Fostul fotbalist a amintit de performanțele Craiovei Maxima, de confruntările cu Steaua și Dinamo și de parcursul european, subliniind că echipa nu putea fi implicată în trucarea meciurilor: „Păi noi ne-am luat la trântă cu Steaua și Dinamo în anii ăia, am ajuns să dăm ora exactă în fotbalul românesc și ne-am făcut respectați în Europa, și ne trezim acum făcuți blatiști și oameni care am vândut meciuri?

„Securitatea știa și era cu ochii pe noi”

Noi ne-am sacrificat pentru naționala României… Toți erau corecți în vremurile alea, dar blatiștii României erau ăia de la Universitatea Craiova, nu?”

Cămătaru a mai precizat că, în acea perioadă, Securitatea monitoriza fiecare mișcare a fotbaliștilor și că el ar fi putut să plece la marile echipe europene care îl doreau, dar a ales să rămână: „M-au dorit Kaiserslautern, Benfica, Milan, Goteborg, Anderlecht, cu oferte concrete… dar nu am făcut-o. Securitatea știa și era cu ochii pe noi. Dacă ascultau ce am fi vorbit, eram arestați cu toții și făceam pușcărie.”

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu