Adrian Mititelu spune că e gata să completeze lotul de la FCU Craiova în următoarea perioadă și că, în scurt timp, echipa lui o să revină în topul fotbalului românesc!
FCU Craiova s-a reunit în debutul acestei săptămâni, după un an de zile în care trupa din Bănie nu a fost înscrisă în competițiile FRF. Adrian Mititelu a decis că ar fi cazul să se întoarcă în fotbal, chiar dacă situația financiară a clubului nu este neapărat cea mai bună. Oltenii își vor disputa partidele de pe teren propriu pe arena „Tărâmul Leilor”, acolo unde patronul celor de la FCU a investit sume importante.
Lotul echipei este format din juniori formați, în mare parte, în Bănie. Adrian Mititelu a anunțat faptul că urmează să transfere și alți fotbaliști tineri, dar care au mai multă experiență. Omul de afaceri din Craiova se laudă cu condiții de top când vine vorba de baza de pregătire. Totodată, acesta susține că procesele din 2026 îl pot ajuta să o readucă pe FCU cel puțin în Liga 2.
Înainte să retrogradeze în Liga 2, apoi să ajungă în diviziile județene cu FCU, Adrian Mititelu avea o echipă valoroasă pentru Superliga României. În Bănie jucau fotbaliști precum Juan Bauza, Vladislav Blănuță, Bahassa, Baeten, Albu, Negru, Chițu, sau Sidibe. A fost un lot reușit al alb-albaștrilor, dar finanțatorul clubului speră să aibă ocazia să mai ridice o astfel de formație, în anii următori.
Se anunță transferuri la FCU Craiova!
„O să mai vină niște jucători mai cu experiență, adică pe la 21-22 de ani. Eu sunt foarte optimist în legătură cu derularea proceselor în acest an. Sper ca la anul, pe timpul acesta, să avem decizii care să ne ajute să revenim mai rapid în vârful fotbalului. Anul acesta evoluăm în Liga 4, iar de la anul sper să fim cel puțin în Liga 2. Toți tinerii de 17-18 ani sunt impresionați de condițiile de la noi.
Nu există club din România care să aibă condiții pentru tineri așa cum avem noi. Tot timpul, terenurile noastre țin, sunt foarte bune. Nicio bază nu arată atât de bine. Inclusiv cluburile din prima ligă sunt uimite când văd ce terenuri avem noi”, a explicat Adrian Mititelu, conform DigiSport.
