Nu tot vestiarul e împotriva antrenorului, dar acesta e gata să plece înainte de Universitatea Craiova – Hermannstadt!
Marius Măldărășanu, antrenorul lui Hermannstadt, a discutat despre posibilitatea plecării sale după înfrângerea cu Rapid București, scor 0-1, în etapa 15. Tehnicianul echipei sibiene este dispus să aibă o discuție cu conducerea clubului.
Se schimbă antrenorul înainte de Universitatea Craiova – Hermannstadt: „Jucătorii spun că mă susțin, dar unii sunt nemulțumiți”
Hermannstadt a pierdut meciul cu Rapid București, scor 0-1, în etapa a 15-a din Superliga, cu singurul gol marcat de Clinton N’Jie. Echipa sibiană a terminat meciul în 10 oameni după eliminarea lui Vahid Selimovic în repriza secundă. Este al șaptelea meci consecutiv fără victorie pentru Hermannstadt, iar Marius Măldărășanu, antrenorul echipei, a anunțat că va discuta cu conducerea despre posibilitatea plecării sale.
„În viață îți trebuie și noroc, mai mult, avem și ghinion. Au interpretat foarte bine jocul, au și jucători valoroși. E foarte greu să joci în 10 pe Giulești, dar am jucat foarte bine. Asta e, supărare, frustrare. Singurul plus e că jocul îți dă speranțe. (n.r. despre Selimovic) Nu ne așteptam, trebuie să-ți respecți adversarul. Ne-a uimit cu acea intrare. Era supărat. Nici la Liga 4 nu se întâmplă așa ceva. Știm că este un jucător care este foarte agresiv. Ce să facem? Să băgăm autobaza în poarta? Cred că și atunci am lua gol.
Verdict dur pentru Ovidiu Hațegan, după Universitatea Craiova – FCSB!
Când o să plec o să aflați. Totul se poate rezolva într-un dialog, o să discutăm. Dacă asta se decide… Nu sunt genul să renunțe, dar când pierzi de maniera asta, nu știu cum poți să antreneze asemenea greșeli. Jucătorii ce să spună în fața camerelor? Normal că vor spune că mă susțin, dar unii sunt și nemulțumiți că nu prind multe minute.
Făceam haz de necaz cu staff-ul pentru că am luat patru, trei, două goluri, unul. Acum urmează 0-0, poate până la Paște o să dăm și noi patru goluri. Ce poate să-ți dea speranța decât clasamentul. Lucrurile sunt foarte strânse. Dacă legi două, trei meciuri bune, sigur că o să poți să urci. Repet, totul se poate decide printr-un singur dialog”, a spus Marius Măldărășanu, la DigiSport.
