Silvia Salis, primărița Genovei, a pus depaving-ul în planul urbanistic al orașului, o decizie care contrastează puternic cu reflexul românesc al asfaltului și bordurilor schimbate la nesfârșit. În plină caniculă, ideea italiană devine o lecție urbană simplă: mai puțin beton, mai mult sol viu.
România se coace sub coduri de caniculă, cu temperaturi anunțate până spre 40-41 de grade, iar orașele mari simt cel mai dur efectul asfaltului încins. În același timp, la Genova, primărița Silvia Salis împinge o idee care sună aproape exotic pentru administrațiile obișnuite cu „borduriada”: scoaterea asfaltului și a betonului acolo unde nu mai sunt necesare, pentru a reda spațiu naturii.
Nu este vorba despre o poveste spectaculoasă cu borduri scoase peste noapte din tot orașul, ci despre o schimbare de direcție urbanistică. Genova este prezentată drept primul oraș din Italia care introduce depaving-ul, adică depavimentarea, în Piano Urbanistico Comunale, documentul care stabilește regulile mari de dezvoltare ale orașului.
Genova scoate asfaltul unde România îl toarnă
Depaving-ul înseamnă eliminarea unor suprafețe impermeabile, precum asfaltul, betonul sau platformele dure care nu mai au o funcție reală. În locul lor pot apărea sol permeabil, arbori, spații verzi, grădini de ploaie sau zone care absorb apa și reduc temperatura din cartiere.
Silvia Salis a formulat ideea într-o cheie simplă: mai puțin ciment, mai mult verde și mai mult spațiu redat naturii. Într-un oraș-port marcat de infrastructură, beton și presiune urbană, mesajul are o forță politică evidentă: nu orice metru pătrat trebuie acoperit, nivelat și încins la soare.
Contrastul cu România este imposibil de ignorat. La noi, multe orașe par blocate într-o logică a asfaltării totale, a trotuarelor refăcute fără umbră și a bordurilor schimbate periodic, inclusiv în zone unde oamenii ar avea mai mare nevoie de copaci decât de încă un strat de pavaj.
Canicula schimbă discuția despre orașe
Valul de căldură din România nu mai este doar o știre meteo, ci o problemă de urbanism. ANM a emis avertizări severe de caniculă, disconfort termic și nopți tropicale, iar presa a relatat despre temperaturi care pot urca spre 40-41 de grade în această perioadă.
În orașe, însă, temperatura resimțită poate deveni mult mai greu de suportat decât cifra din prognoză. Asfaltul, betonul, parcările fără copaci și bulevardele fără umbră acumulează căldură ziua și o eliberează seara, transformând cartiere întregi în plite urbane.
Aici apare diferența de mentalitate. În timp ce unele administrații văd modernizarea ca pe o combinație de borduri noi, granit, dale și asfalt, Genova încearcă să introducă în regulile orașului ideea opusă: să scoți suprafața dură unde nu este necesară și să lași pământul să respire.
Nu e romantism verde, e infrastructură de supraviețuire
Depaving-ul nu înseamnă să dispară străzile, traficul sau trotuarele funcționale. Înseamnă să identifici excesul de beton: platforme abandonate, colțuri de piațete fără utilitate, parcări supradimensionate, spații publice dure, curți de școli sau zone dintre blocuri unde asfaltul a devenit decor permanent.
În locul acestor suprafețe, orașul poate câștiga umbră, absorbție pentru apa de ploaie și temperaturi mai suportabile. Într-o epocă a furtunilor violente și a verilor tot mai dure, solul permeabil nu mai este un detaliu estetic, ci o piesă de infrastructură.
Pentru România, comparația este dureroasă tocmai pentru că soluția nu pare SF. Nu trebuie inventată o tehnologie spectaculoasă, ci schimbată o obișnuință administrativă: mai puține lucrări făcute doar ca să se vadă cimentul proaspăt și mai multe intervenții care se simt în viața oamenilor.
Lecția pentru primăriile din România
Modelul Genova nu poate fi copiat mecanic în București, Craiova, Cluj, Iași, Timișoara sau Constanța. Fiecare oraș are propriile probleme, propriile rețele subterane, propriile bugete și propriile cartiere sufocate de mașini.
Dar întrebarea rămâne simplă: câte zone asfaltate inutil avem în România, în timp ce oamenii caută umbră la 40 de grade? Câte trotuare au fost refăcute fără să se planteze copaci serioși, câte parcări au înghițit spații verzi și câte piețe publice au devenit simple suprafețe fierbinți?
Silvia Salis nu a lansat doar un proiect tehnic, ci o temă politică ușor de înțeles. Orașul viitorului nu va fi cel care schimbă bordurile cel mai des, ci cel care știe când să renunțe la asfalt, unde să pună copaci și cum să lase apa să intre în sol.
În vara în care România stă sub coduri de caniculă, „borduriada” nu mai este doar o glumă amară despre bani publici. Devine o problemă de confort, sănătate și supraviețuire urbană.
