Singurul om din club cu care Filipe Coelho se consultă când face echipa la Universitatea Craiova: „Probabil că îl lasă pe el să aleagă”

Catalin Anghel
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Sorin Cârțu a dezvăluit cu cine se consultă Filipe Coelho când alege echipa de start la Universitatea Craiova!

Filipe Coelho are un lot numeros și valoros la dispoziție. Astfel, nu de puține ori, antrenorul are de ales între jucători importanți, când alcătuiește primul 11. Portughezul riscă să nemulțumească unii fotbaliști, dar această concurență din lot poate fi și benefică, pentru că fiecare dintre alb-albaștri vrea să intre pe teren și să demonstreze că merită să joace cât mai mult.

Dacă unele voci au insinuat că Mihai Rotaru ar putea să se bage peste Filipe Coelho, la Universitatea Craiova, Sorin Cârțu a dezvăluit care este singurul om cu care antrenorul se consultă când face echipa de start. Este vorba despre Daniel Tudor, antrenorul cu portarii.

Singurul om cu care Filipe Coelho se consultă când face echipa la Universitatea Craiova

„A fost ideea asta de a intra Popescu în poartă. Ține poarta ferecată acolo, nu s-au primit goluri și știi cum e, probabil că și la portari există decizia. Cum eram și eu când eram antrenor. Îl lăsam pe Lung sau pe Boldici să aleagă titularul postului de portar. Probabil că și aici antrenorii îl lasă pe Tudor (n.r. Daniel Tudor, antrenor cu portarii) să decidă. El îi vede cel mai bine.

Într-adevăr portarii sunt cel mai bine evaluați tot de un portar, nu de tine care ai fost jucător de câmp. Cert este că e în interesul echipei și e spre binele nostru să avem concurența asta la nivel de orice compartiment, să-l alegem pe cel mai bun. Uite chiar și situația asta în care nu a fost Romanchuk, a intrat Stevanovic, a dat gol, este iar un lucru îmbucurător, Romanchuk era suspendat”, a declarat Sorin Cârțu, conform Fanatik.

Laurențiu Popescu a traversat perioade dificile

Laurențiu Popescu a traversat perioade dificile. Acesta a fost trecut pe banca de rezerve și a revenit, cu greu în primul 11 al alb-albaștrilor. El a refuzat chiar și o ofertă din străinătate, pentru a rămâne la Universitatea Craiova, în trecut. S-a bazat pe faptul că poate mai mult, pentru că ajunsese și la echipa națională a României. După acea decizie, au apărut și problemele.

Silviu Lung Jr. a început să prindă mai multe minute, apoi, Mihai Rotaru l-a transferat la Universitatea Craiova și pe Isenho. Portarul din Ucraina a fost titular în acest sezon, dar lucrurile s-au schimbat, în ultimele etape.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu