Sorin Cârțu pune presiune pe Mirel Rădoi, înainte de Universitatea Craiova – Unirea Slobozia!

Catalin Anghel
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Au început problemele la Universitatea Craiova, iar Mirel Rădoi le pune răbdarea la încercare șefilor din Bănie!

Mirel Rădoi s-a bucurat de toată susținerea posibilă, în noul mandat de la Universitatea Craiova. Antrenorul a cerut transferuri și a primit 15 jucători noi. Mai mult decât atât, Mihai Rotaru l-a lăsat pe tehnician să renunțe la toți fotbaliștii pe care nu i-a considerat utili pentru strategia pe care încearcă să o impună. Sezonul a început bine pentru olteni, dar lucrurile s-au complicat în ultima perioadă.

Trupa din Bănie a pierdut prima poziție și nici jocul nu mai arată prea bine. Fanii își pierd entuziasmul, iar șefii clubului încep să își pună semne de întrebare. Sorin Cârțu consideră că Universitatea Craiova e obligată să își revină, la următoarea partidă, pentru a redeveni principala candidată la titlu.

Sorin Cârțu pune presiune pe Mirel Rădoi, înainte de Universitatea Craiova – Unirea Slobozia!

„Eu așa sper, că a fost bună pauza. Avem obligația să schimbăm, dacă am avut patru meciuri fără succes, acum urmează patru victorii. Avem trei meciuri acasă și unul în deplasare (n.r. în SuperLigă), trebuie să luăm puncte”, a spus Sorin Cârțu, la emisiunea Liga Digi Sport. 

Meciul dintre Universitatea Craiova și Unirea Slobozia este programat sâmbătă, de la ora 17:30 și va conta pentru runda cu numărul 13 din Superliga României.

Clasament Superliga României:

  • FC Botoșani – 25
  • FC Rapid – 25
  • Universitatea Craiova – 24
  • Dinamo București – 23
  • FC Argeș – 22
  • AFC Unirea 04 Slobozia – 18
  • SC Oțelul Galați – 16
  • UTA Arad – 16
  • FC Farul Constanța – 15
  • FC Universitatea Cluj – 14
  • FCSB – 13
  • FC CFR 1907 Cluj – 12
  • AFC Hermannstadt – 10
  • FC Petrolul – 9
  • FK Csíkszereda Miercurea Ciuc – 8
  • FC Metaloglobus București – 3
Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu