Spitalul Filantropia Craiova, inclus în sistemul național de finanțare pentru CPU
Spitalul Clinic Municipal Filantropia din Craiova va beneficia de finanțare directă de la bugetul de stat pentru activitatea din Compartimentul de Primiri Urgențe. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, pe Facebook, care a semnat ordinul prin care încă patru spitale din țară sunt incluse în acest sistem de finanțare.
Pe lângă unitatea medicală din Craiova, vor primi finanțare directă pentru Compartimentele de Primiri Urgențe și Spitalul de Recuperare Borșa, Spitalul Municipal Brad și Spitalul Municipal Dorohoi. Prin această decizie, România ajunge la 80 de Compartimente de Primiri Urgențe finanțate la nivel național direct prin bugetul Ministerului Sănătății.
„Consolidarea rețelei de urgență rămâne o prioritate”
Potrivit ministrului Alexandru Rogobete, includerea acestor structuri în sistemul de finanțare directă înseamnă resurse dedicate pentru activitatea de urgență. De la echipe medicale și medicamente până la materiale sanitare și investigații necesare pacienților care ajung în aceste compartimente.
În practică, acest lucru ar trebui să ajute spitalele să evalueze mai rapid pacienții. Să înceapă tratamentul fără întârzieri și să gestioneze cazurile acute mai aproape de comunitățile în care trăiesc oamenii. Totodată, măsura ar putea reduce presiunea asupra marilor Unități de Primiri Urgențe.
„În situațiile de urgență, timpul poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, consolidarea rețelei de urgență rămâne o prioritate, pentru ca fiecare pacient să primească îngrijirea necesară rapid, în siguranță și aproape de casă”, a transmis ministrul Sănătății.
