Din seria „Cine a condus fotbalul nostru?” – episodul 1 din 4
Înainte ca fotbalul românesc să aibă patroni, acționari și administratori, avea ministere, secretari de partid și oameni cu acces la centrul puterii. Universitatea Craiova a crescut în acel sistem, nu în afara lui. Diferența este că protecția politică primită de Știința a fost transformată de Corneliu Stroe și de o generație uriașă de fotbaliști într-o construcție sportivă autentică: Craiova Maxima.
Când statul era patronul tuturor
În comunism, cluburile importante aparțineau unor ministere, întreprinderi sau structuri sportive. Adevărata lor putere depindea de instituția care le susținea.
Steaua avea în spate Armata. Dinamo aparținea sistemului Ministerului de Interne. Victoria București funcționa în aceeași familie instituțională a Internelor și a fotbalului dinamovist.
Un club putea să-i ofere unui jucător un serviciu, o locuință, un grad sau diferite avantaje. Un transfer putea fi aprobat sau blocat deasupra conducerii sportive. Campionatul era, astfel, și o hartă a instituțiilor statului.
Scorniceștiul, demonstrația grotescă a puterii
FC Olt Scornicești rămâne exemplul cel mai brutal. Localitatea natală a lui Nicolae Ceaușescu a fost împinsă rapid spre fotbalul mare, iar partida câștigată cu 18-0 împotriva Electrodului Slatina, în 1978, a devenit simbolul unei promovări obținute printr-un scor neverosimil.
Inter Sibiu a beneficiat de apropierea lui Nicu Ceaușescu, iar Flacăra Moreni a avut propriile legături cu vârful politic. Asta nu înseamnă că fiecare gol era comandat, dar arată cât de mult putea fi accelerat traseul unei echipe de cineva care nu apărea în foaia de joc.
În acel peisaj, Craiova avea nevoie de propriul scut.
Ștefan Andrei, olteanul ajuns lângă Ceaușescu
Născut la Podari, în Dolj, Ștefan Andrei a fost ministru de Externe între 1978 și 1985 și unul dintre oamenii importanți ai regimului comunist.
Rolul său în protejarea Universității Craiova a fost evocat de-a lungul timpului de foști conducători și jucători. Influența lui conta mai ales atunci când Steaua și Dinamo încercau să atragă fotbaliști folosindu-se de forța instituțiilor din spatele lor.
Craiova nu putea concura cu gradele Armatei sau cu aparatul Internelor, dar avea un om suficient de puternic pentru a ține anumite porți închise.
Ștefan Andrei nu l-a inventat pe Balaci, nu a centrat pentru Cămătaru și nu a apărat în locul lui Silviu Lung. A oferit însă stabilitatea politică fără de care acea generație ar fi fost mult mai ușor de dezmembrat.
Corneliu Stroe a construit ceea ce politica putea doar proteja
Dacă Ștefan Andrei a fost scutul, Corneliu Stroe a fost arhitectul. În jurul echipei s-a format o organizare coerentă, cu selecție, autoritate și continuitate.
Aici se desparte povestea Științei de cea a echipelor împinse artificial în față. Protecția poate ridica un club până la ușa competiției, dar nu îi poate fabrica jocul.
Universitatea a câștigat campionate și Cupe, iar în 1983 a devenit prima formație din România ajunsă într-o semifinală europeană. Europa nu putea fi negociată printr-un telefon de la București.
Reducerea Craiovei Maxima la influența unui ministru ar fi la fel de falsă precum prezentarea ei drept o echipă complet neatinsă de politica vremii.
Ce a făcut Craiova cu protecția primită
Întrebarea corectă nu este dacă Universitatea Craiova a fost protejată. A fost. Întrebarea este ce a făcut cu acea protecție.
Scorniceștiul a rămas asociat unui 18-0. Craiova a rămas asociată lui Balaci, Ștefănescu, Cârțu, Cămătaru, Lung și nopților europene.
Știința nu a fost produsul unui ministru. A fost o mare echipă care a avut nevoie de un ministru pentru a nu fi desfăcută bucată cu bucată de instituțiile mai puternice.
Regimul a dispărut. Craiova Maxima a rămas.
În episodul următor: cum a trecut puterea de la instituțiile statului la „Cooperativa” anilor ’90 și cum a ajuns Craiova prinsă în această rețea.
