Dinamo continuă să investească în fotbaliști tineri și l-a transferat pe Ștefan Opriș, fundaș dreapta în vârstă de 19 ani. Jucătorul este deja în cantonamentul din Polonia.
Opriș a urmărit din tribune amicalul pierdut de Dinamo în fața polonezilor de la Motor Lublin, scor 1-3, urmând să intre sub comanda noului antrenor Nuno Campos.
Transferul vine după ce fundașul a avut și o ofertă de la FC Botoșani. De această dată nu există informații că Universitatea Craiova ar fi intrat în cursă sau că Mihai Rotaru ar fi încercat să deturneze mutarea.
Rotaru i l-a luat lui Dinamo pe David Matei
Situația este diferită față de cea a lui David Matei. Dinamo ajunsese la un acord pentru transferul mijlocașului de la CSA Steaua, dar Universitatea Craiova a intervenit în ultima clipă și l-a suflat câinilor roșii pe jucătorul ajuns recent la naționala mare a României, sub comanda lui Gică Hagi.
Andrei Nicolescu a recunoscut ulterior că dinamoviștii se înțeleseseră cu David Matei. Fotbalistul a ales însă oferta Craiovei, considerând că în Bănie va avea șanse mai mari să joace.
David Matei a ajuns la Universitatea Craiova după intervenția lui Mihai Rotaru și a devenit unul dintre cei mai importanți tineri ai campioanei României.
De această dată, Dinamo a reușit să încheie transferul lui Ștefan Opriș fără ca formația din Bănie să intre în negocieri. „Câinii” au câștigat și concurența cu FC Botoșani, club care îi pusese pe masă o ofertă.
Cine este Ștefan Opriș
Ștefan Opriș s-a născut pe 6 ianuarie 2007 și evoluează în principal ca fundaș dreapta. Fotbalistul a fost crescut de Universitatea Cluj, formație pentru care a bifat și debutul în SuperLiga.
Singura sa apariție în primul eșalon a venit în mai 2025, când a jucat un minut în partida U Cluj – FCSB, încheiată cu victoria bucureștenilor, scor 2-0.
În sezonul precedent, Opriș a fost împrumutat la Poli Iași. A adunat 26 de apariții și a oferit trei pase decisive, lăsând o impresie bună în Liga 2. Fundașul este cotat la aproximativ 200.000 de euro.
3minute.net a prezentat anterior interesul lui Dinamo și al celor de la FC Botoșani pentru Ștefan Opriș.
Dinamo continuă să aducă jucători tineri
Ștefan Opriș este al șaselea transfer realizat de Dinamo în această vară. Bucureștenii i-au mai adus pe:
- Ianis Doană, 18 ani;
- Adriano Manole, 19 ani;
- Răzvan Radu, 20 de ani;
- Martin Pascual, 26 de ani;
- Alaa Bellaarouch, 24 de ani.
Pe postul de fundaș dreapta, Opriș va concura cu Maxime Sivis și David Irimia. Pentru tânărul fotbalist, transferul la Dinamo reprezintă prima oportunitate reală de a se impune în SuperLiga.
