Teodor Sas, după incidentul de la Punctul Termic nr. 8: „Craiova are nevoie de investiții reale”
Un incident petrecut astăzi în zona Gării din Craiova readuce în atenție problemele legate de infrastructura orașului. O parte din zidăria fațadei Punctului Termic nr. 8 s-a desprins și a avariat un autoturism parcat în apropiere. Din fericire, nu au existat victime, însă situația ridică semne serioase de întrebare privind starea unor obiective esențiale.

„Este nevoie de o schimbare reală de abordare”
Consilierul local Teodor Sas atrage atenția că acest incident este un nou exemplu al lipsei de prioritizare a investițiilor importante pentru oraș. „În timp ce administrația locală direcționează resurse considerabile către evenimente de imagine, problemele fundamentale ale Craiovei, termoficarea, infrastructura și parcările, rămân nerezolvate”, a declarat acesta, pe Facebook.
Teodor Sas subliniază că orașul are nevoie de decizii responsabile și de intervenții concrete, nu de soluții temporare sau de festivism. În acest context, consilierul local anunță că va solicita explicații clare din partea executivului și măsuri urgente pentru modernizarea punctelor termice din Craiova. „Este nevoie de o schimbare reală de abordare în stabilirea priorităților administrației locale. Un oraș funcțional se construiește prin investiții serioase și respect față de cetățeni”, a mai precizat Teodor Sas.
