Mihai Rotaru face eforturi pentru a realiza cât mai repede un transfer la Universitatea Craiova, dar negocierile nu sunt ușoare!
Alexandru Iamandache a semnat cu Universitatea Craiova un contract valabil pe 2 ani. Totuși, atacantul nu va putea ajunge în Bănie în această iarnă, dacă oltenii nu se înțeleg și cu cei de la CS Afumați. Formația din Liga 2 mai are o înțelegere cu fotbalistul, până în vară. Abia la finalul sezonului, jucătorul va avea ocazia să îmbrace tricoul alb-albastru.
Marios Felgueiras a explicat faptul că Alexandru Iamandache este dorit de Universitatea Craiova încă din această iarnă. Șefii clubului din Bănie deja au început tratativele pentru o mutare urgentă.

Universitatea Craiova insistă pentru un transfer urgent
CS Afumați a primit oferta oltenilor, dar clubul din Liga 2 nu este mulțumit de propunerea Universității Craiova. Alexandru Iamandache este prea important pentru echipa din B, iar condițiile propuse pentru un transfer urgent nu sunt încă pe placul formației din eșalonul secund.
„Clubul Sportiv Afumați se bucură de interesul arătat de Universitatea Craiova față de Alexandru Iamandache, dar vine cu o precizare! În acest moment nu există decât unele discuții de principiu în eventualitatea unui transfer între cluburi a jucătorului. Recunoaștem că am primit o ofertă pentru jucător, dar o considerăm în neconcordanță cu valoarea și importanța lui Iamandache în lotul CS Afumați”, este poziția CS Afumați pentru Liga2.ro.
