Se face transferul lui Eduard Florescu, mijlocașul adus de Mirel Rădoi la Craiova, în primul mandat!

Claudia Grosu
Foto: Sport Pictures

În acest sezon, performanțele lui Eduard Florescu nu au corespuns așteptărilor

Eduard Florescu îi face praf clubul lui Rotaru: „Am fost înlăturat fără nicio explicație”

Ionuț Panțîru și Eduard Radaslavescu pleacă de la FCSB!

Evaluat la 550.000 de euro pe site-urile de specialitate, Eduard Florescu a primit o ofertă din Kazakhstan. „Am avut o discuție cu el și m-a rugat să-l las să plece”, a declarat patronul lui FC Botoșani, Valeriu Iftime, pentru Sport.ro.

Se face transferul lui Eduard Florescu, mijlocașul adus de Mirel Rădoi la Craiova, în primul mandat!

A semnat contractul cu clubul din Kazakhstan, Yelimay, echipă aflată pe locul șase în prima ligă. Intermediarul Olivian Surugiu, fost jucător al Universității Craiova, care a încheiat transferul fotbalistului, confirmă că joi, Florescu va ajunge în cantonamentul echipei. Yelimay se află în stagiu de pregătire în Antalya.

În acest sezon, performanțele lui Eduard Florescu nu au corespuns așteptărilor. În 22 de meciuri, a marcat un gol și a oferit un assist. În sezonul precedent, mijlocașul a avut un rol decisiv în salvarea echipei de la retrogradare, reușind 11 goluri și 5 assist-uri în 42 de partide. Florescu a evoluat de-a lungul carierei pentru echipele CS Mioveni, Viitorul, FC Botoșani, FC Argeș și Universitatea Craiova.

A plecat după patru luni de la Universitatea Craiova

A ajuns la Universitatea Craiova în septembrie 2022, după ce FC Botoșani l-a lăsat să plece liber de contract. Mijlocașul, evaluat de site-urile de specialitate la 400.000 de euro, semnase un contract valabil până în vara lui 2024 cu echipa patronată de Mihai Rotaru, însă nu s-a acomodat și a părăsit clubul după doar patru luni.

Fotbalistul de 25 de ani a început să joace la CS Mioveni, iar în iulie 2018 a făcut pasul către FC Viitorul, echipă finanțată de Gică Hagi. După o lună petrecută la clubul din Constanța, Florescu a plecat la FC Botoșani, unde a jucat din august 2018 până în ianuarie 2019, iar apoi a ajuns la FC Argeș. A revenit la FC Botoșani în iunie 2019 și a evoluat pentru echipa lui Valeriu Iftime în 86 de meciuri, marcând șase goluri și oferind patru pase decisive.


Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.