18.4 C
Craiova
miercuri, aprilie 30, 2025

Tudor Chirilă e Dan Petrescu al Vocii României: 5 titluri. Loredana, o catastrofă!

Celebrul concurs Vocea României şi-a încheiat ediţia cu numărul 10. Jumătate dintre ele au fost câştigate de interpreţi pregătiţi de Tudor Chirilă, care l-a egalat la trofee pe Dan Petrescu de la CFR Cluj.

Iulian Nunucă, de doar 18 ani, din comuna ieşeană Moţca, este ultimul cântăre care a înhăţat trofeul Vocea României. Puştiul a avut inspiraţia să meargă pe mâna mentorului Tudor Chirilă.

Ziaristul de sport şi scriitorul Ioan Chirilă a adus pe lume cu actriţa şi regizoarea Iarina Demian doi băieţi. Soarta a vrut ca ambii să se facă antrenori. Despre Tudor Chirilă vorbim acum; fratele său, Ionuţ Chirilă, e antrenor de fotbal, cu rezultate infinit mai slabe în Liga 1 decât Tudor la Vocea României.

Formatul emisiunii-concurs Vocea României, de la Pro TV, presupune ca patru nume consacrate (mai mult sau mai puţin) din muzică să selecţioneze şi să antreneze fiecare vreo 15 competitori care concurează între ei. În fiecare an, un tânăr cântăreţ pornit apăsat pe drumul afirmării câştigă trofeul Vocea României, care-i aduce un premiu fabulos: 100.000 de euro. Atât a fost la ultima ediţie.

Din 2011, Smiley e încremenit în scaun

Cei patru corifei se mai schimbă pe parcurs. Unii da, alţii nu. Smiley e bătut în cuie pe scaunul de selecţioner şi antrenor: de la prima ediţie l-a ocupat neîntrerupt. La ultima, a format în premieră pentru acest concurs cuplu cu frumoasa prospătură Theo Rose, lansată glonţ de Pro TV în showbiz, ea jucând în paralel şi-n serialul „Clanul”.

Prima ediţie (2011) a câştigat-o antrenorul Smiley. În următoarele două l-a depăşit Horia Brenciu. De la ediţia a patra, din 2014, a intrat în scenă Tudor Chirilă, care în timpul minim necesar a devenit recordman: trei trofee la rând adjudecate de câte un elev al său.

Dar să extragem de pe Wikipedia tabelul cu concurenţii şi antrenorii lor:

În 3 ani, Tudor Chirilă şi-a spulberat concurenţa

Aşadar, cele 10 trofee au fost obţinute de antrenorii:

Tudor Chirilă 5 (din 7 posibile)

Smiley 3 (din 10)

Horia Brenciu 2 (din 4).

Ca procentaj de reuşită, Brenciu stă mai bine decât Smiley: 50 % faţă de 30 %.

Pe lista ruşinii stă la loc de frunte Loredana: 7 ediţii de antrenorat, nexam trofee. O urmează strâns Marius Moga: 6 ediţii, trofee la fel de multe ca ea. Irinei Rimes îi mai dăm răgaz, a antrenat până acum de 3 ori.

Nu era normal ca Pro TV să-i elibereze din funcţie pe Loredana şi Moga? Câţi antrenori fără performanţe a schimbat în ultimii ani CSU Craiova? Ca să nu mai vorbim de FCU.

spot_img

ULTIMELE STIRI