Universitatea din Craiova, prin grupul său de astrofizică, se implică în misiunea Hera a Agenției Spațiale Europene (ESA)
Marcel Popescu, cercetător asociat la Universitatea din Craiova (UCV), face parte din prima misiune europeană dedicată apărării planetare, care completează misiunea NASA/DART. El este responsabil științific pentru instrumentul HyperScout-H. În urmă cu o săptămână, misiunea Hera a Agenției Spațiale Europene (ESA) a efectuat un survol al planetei Marte, ca parte a unei manevre de asistență gravitațională, menită să reducă durata călătoriei către ținta finală, sistemul binar de asteroizi (65803) Didymos – Dimorphos, conform stiricraiova.ro.
Sonda spațială s-a apropiat la aproximativ 5600 km de suprafața lui Marte
În timpul survolului, sonda spațială s-a apropiat la aproximativ 5600 km de suprafața lui Marte. Având astfel ocazia să capteze imagini ale celor doi sateliți naturali ai planetei. Deimos (în apropiere) și Phobos (în timpul îndepărtării). Instrumentul HyperScout-H este echipat cu un detector acoperit de un set de 25 de filtre cu bandă îngustă, aranjate într-o matrice de 5 × 5 pixeli.
Universitatea din Craiova, prin grupul său de astrofizică, se implică în calibrarea acestui instrument, planificarea observațiilor și analiza științifică a datelor colectate. „Universitatea din Craiova reprezintă un centru de excelență în domeniul astronomiei și științelor spațiale. Prin facilitățile oferite în cadrul Școlii Doctorale, Departamentului de Fizică și observatorului AstroEd, aceasta pune la dispoziția studenților oportunități de a urma o carieră în aceste domenii de vârf ale științei și tehnologiei”, transmit reprezentanții UCV.
