Universitatea Craiova câștigă și din egaluri. Cât a băgat în buzunar după remiza cu Noah
Universitatea Craiova a făcut pasul înapoi pe scena europeană, pentru prima dată de când echipa este condusă de Mihai Rotaru. Chiar dacă vorbim de Conference League, doar a treia competiție europeană ca valoare, oltenii se pot lăuda cu un bilanț financiar impresionant, conform Fanatik.
A adunat până acum 4.609.000 de euro
După primele două etape, formația pregătită de Mirel Rădoi are doar un punct, obținut în remiza 1-1 cu armenii de la Noah. Totuși, acest punct valorează și el. 133.000 de euro intră în conturile clubului. Dacă oltenii ar fi păstrat avantajul de 1-0 și ar fi câștigat, suma încasată ar fi fost de 400.000 de euro.
Per total, Universitatea Craiova a adunat până acum 4.609.000 de euro din participarea europeană:
- 530.000 euro – rezultate din preliminarii
- 3.170.000 euro – bonus pentru calificarea în faza grupelor
- 750.000 euro – din value pillar
- 133.000 euro – egalul cu Noah
- 30.000 euro – suma garantată pentru locul final în această fază
Conform unui clasament realizat de Football Meets Data, oltenii se situează pe locul 31 din 36 de echipe la sumele încasate în această fază a competiției. Suma ar fi putut fi mai mare dacă rezultatele ar fi fost mai bune: două victorii din primele două meciuri ar fi adus 800.000 de euro doar din bonusuri de rezultate. Pe lângă banii imediat obținuți, performanțele contează și pentru coeficientul viitor al echipei, care poate crește cota din value pillar.
