Filipe Coelho are probleme de lot înainte de meciul dintre Unirea Slobozia și Universitatea Craiova!
Meciul dintre Unirea Slobozia și Universitatea Craiova este programat duminică, de la ora 20:00. Partida va conta pentru etapa cu numărul 28 din Superliga României. Gazdele vor profita de acest duel cu trupa din Bănie și își vor inaugura nocturna. Cel mai probabil, arena va fi plină, iar oltenii nu vor avea o misiune prea ușoară.
Universitatea Craiova, fără cel puțin 2 jucători de bază în meciul cu Unirea Slobozia!
Oleksandr Romanchuk este suspendat după ce a acumulat 4 cartonașe galbene. Nu este singura problemă pe care o au alb-albaștri. Alexandru Cicâldău s-a accidentat și nu va putea juca în partida de duminică. Absența mijlocașului a fost anunțată chiar de antrenorul echipei, Filipe Coelho.
„Ce știm este că Cicâldău este out. Nu va juca următorul meci, este accidentat, se află alături de departamentul medical. Nu va putea juca în următorul meci. Legat de ceilalți, vom vedea când se apropie meciul, pentru că mai avem antrenamente“, a spus Filipe Coelho, la conferința de presă premergătoare meciului dintre Unirea Slobozia și Universitatea Craiova.
Programul etapei cu numărul 28:
- Oțelul – UTA Arad (scor final 2-2)
- FC Botoșani – U Cluj (scor final 1-3)
- CFR Cluj – Petrolul (sâmbătă, ora 18:00)
- Rapid – Dinamo (sâmbătă, ora 20:30)
- FC Argeș – Farul (duminică, ora 15:00)
- Unirea Slobozia – Universitatea Craiova (duminică, ora 20:00)
- Miercurea Ciuc – Hermannstadt (luni, ora 17:00)
- FCSB – Metaloglobus (luni, ora 20:00)
- Mirel Rădoi a răbufnit după victoria cu Unirea Slobozia: „Dacă îl va suna pe domnul Rotaru, voi avea reacție”
- Filipe Coelho explică ce problemă are la Universitatea Craiova!
- Decizia FRF nu l-a impresionat pe Filipe Coelho: „Nu este important. Nu contează”
- Filipe Coelho s-a săturat și își avertizează elevii înainte de Dinamo – Craiova. Antrenorul nu mai vrea să vadă aere de vedete
- Reacția lui Filipe Coelho înainte debut
