Constantin Gâlcă așteaptă un nou vârf la Universitatea Craiova, iar Andrea Compagno și-a anunțat plecarea din China!
Andrea Compagno a anunțat oficial că va încheia colaborarea cu Tianjin Jinmen Tiger. Deși a avut un parcurs impresionant în China, marcând 19 goluri în 29 de meciuri, atacantul nu va prelungi contractul cu echipa, care expiră pe 31 decembrie.
Universitatea Craiova îl poate transfera pe Andrea Compagno: „Voi fi jucător liber”
Atacantul italian, Andrea Compagno, a confirmat despărțirea de clubul chinez într-un interviu pentru publicația italiană ilovepalermocalcio. Întrebat despre planurile sale de viitor, Compagno a declarat „Singurul lucru cert este că aventura mea la Tianjin se va încheia în ianuarie. Voi fi jucător liber și asta îmi va permite să-mi evaluez mai bine opțiunile care vor apărea”.
A semnat Israel Puerto, fostul jucător de la Sevilla!
Andrea Compagno ar putea reveni în SuperLigă, fiind recent asociat cu un posibil transfer la CFR Cluj. Atacantul italian a evoluat anterior pentru FCU Craiova și FCSB, iar o mutare ar putea avea loc în perioada de mercato din România, care începe pe 14 ianuarie, conform DigiSport.
Andrea Compagno a părăsit România în februarie, după ce a încheiat un prim sezon la FCSB ca golgheter al echipei. Totuși, italianul a ajuns în dizgrația lui Gigi Becali, care a decis să-l vândă pentru doar 120.000 de euro, deși îl achiziționase de la FCU Craiova cu 1,5 milioane de euro cu un an și jumătate înainte.
