Universitatea Craiova încă îl poate pierde pe Mirel Rădoi: „Dacă nu va câștiga cu Rapid, pleacă”

Catalin Anghel
foto: captură video/OrangeSport

Mirel Rădoi ar putea să o lase, din nou, la greu pe Universitatea Craiova, așa cum a făcut-o în primul mandat!

Universitatea Craiova se află în fața unui meci extrem de important, din mai multe puncte de vedere. Trupa din Bănie joacă, duminică, împotriva celor de la Rapid București. Vor fi multe orgolii în joc, dar și 3 puncte care pot face diferența în clasament. Oltenii vor victoria, pentru a ajunge, din nou, pe primul loc, la egalitate de puncte cu giuleștenii, dar și cu FC Botoșani, dacă formația lui Grozavu se încurcă.

Totodată, Giovanni Becali crede că este în joc și banca tehnică a Universității Craiova. Acesta spune că Mirel Rădoi chiar și-ar putea da demisia, în cazul unui eșec, mai ales în fața lui Costel Gâlcă. În ciuda faptului că antrenorul alb-albaștrilor a spus că nu pleacă, el nu a fost crezut de toată lumea, ținând cont de toate episoadele tensionate în care a fost implicat în ultima perioadă.

Universitatea Craiova încă îl poate pierde pe Mirel Rădoi

„E un meci în care una dintre echipe își pune amprenta pentru titlu. Dacă Rapid câștigă devin 90% optimiști. E un meci de 6 puncte, dar este greu la Craiova. Nu știu dacă Rapid poate bate acolo. Au rezistat la meciuri unde nu era presiunea de la Craiova.

Dacă nu va câștiga Craiova se vor întâmpla altele, mai multe decât zici tu. Dacă nu va câștiga, pleacă el. Rădoi e un tip mândru, e și sigur pe situația financiară, are bani, stă bine, nu are probleme. E și asta o presiune. Sunt jucători care și-au pus ca lumea banii în afaceri și alții care nu mai au”, a declarat Giovanni Becali, la Giovanni Show.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu