Universitatea Craiova poate renunța la mai mulți jucători străini din lot!

Catalin Anghel
foto: UCVOficial/Facebook

Filipe Coelho trebuie să se hotărască repede pe care dintre cei 12 jucători străini din lot îi oprește la Universitatea Craiova!

Fotbalul românesc poate să se schimbe destul de mult, din sezonul viitor. Camera Deputaților a votat ca Ordinul Ministerului Sportului 500/2022, emis de fostul ministru Eduard Novak, să devină parte integrantă a Legii educației fizice și sportului. Ordinul prevedea obligativitatea utilizării a 40% sportivi români de către cluburile din România, la toate sporturile, la meciurile organizate în țară.

De această dată, dacă legea se va aplica, situația se complică serios, mai ales pentru echipele de fotbal. S-au propus sancțiuni financiare colosale pentru cluburile care nu vor respecta prevederea. Este vorba despre amenzi între 500.000 și 1.000.000 de lei.

Universitatea Craiova are 12 fotbaliști străini în lot și ar putea fi afectată de noua lege, mai ales dacă trupa din Bănie plănuia să mai aducă întăriri din alte țări. Totuși, situația poate fi rezolvată în această iarnă, cânt oltenii au șansa să renunțe la mai mulți jucători, printre care și câțiva străini. Filipe Coelho nu va avea mult timp la dispoziție să analizeze foarte bine lotul și va fi nevoit să aibă încredere în deciziile pe care le va lua Mihai Rotaru.

Cei 12 jucători străini de la Universitatea Craiova:

  • Isenko
  • Romanchuk
  • Badelji
  • Stevanovic
  • Anzor
  • Teles
  • Houri
  • Paradela
  • Mora
  • Etim
  • Nsimba
  • Assad
Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu