Universitatea Craiova se pregătește de un nou duel, după victoria cu Rapid Viena

Claudia Grosu
foto: Facebook/UCVOficial

Universitatea Craiova vine după o victorie importantă, 1-0 în Austria, cu Rapid Viena, în etapa a 3-a a fazei grupelor

Universitatea Craiova continuă parcursul bun în Conference League și se pregătește pentru un meci greu împotriva celor de la Mainz, programat pe 27 noiembrie, de la ora 19:45. Oltenii vin după o victorie importantă, 1-0 în Austria, cu Rapid Viena, în etapa a 3-a a fazei grupelor.

Mainz, una dintre cele 7 echipe neînvinse în competițiile europene

Cu 4 puncte acumulate, Universitatea Craiova ocupă locul 20 în așa-numita „mega-grupă” a competiției, poziție care asigură calificarea în play-off-ul Conference League. Echipa antrenată de Mirel Rădoi va trebui să facă față unei provocări majore, deoarece tehnicianul nu va putea fi prezent pe bancă, fiind suspendat. În față vor avea o echipă solidă, Mainz, una dintre cele 7 echipe neînvinse în competițiile europene în acest sezon.

Pe lângă Mainz, în topul neînvinșilor se numără și Bayern Munchen, Arsenal, Inter (Champions League), Midtjylland (Europa League). Precum și Samsunspor și Celje (Conference League). În ciuda celor 3 victorii din 3 meciuri, Mainz nu ocupă primul loc în Conference League, având un golaveraj 4-1, comparativ cu Samsunspor și Celje, 7-0 și 7-2.

Până acum, Mainz a trecut de Omonia Nicosia (1-0), Zrinjski FC (1-0) și Fiorentina (2-1), dovedind că va fi un adversar dificil pentru olteni. Universitatea Craiova speră să continue seria pozitivă și să facă un pas important spre următoarea fază europeană.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu