Universitatea Craiova a pierdut cu 1-2 duelul cu Sparta Praga, în etapa a 5-a din UEFA Conference League
La capătul unui meci în care oltenii au fost aproape să smulgă un rezultat mare în fața liderului grupei. Sparta a deschis scorul în minutul 50 prin Alnion Rrahmani, după ce, în prima repriză, Universitatea ratase un penalty important. „Leii din Bănie” au revenit în joc în minutul 79, când Steven Nsimba a înscris cu un șut superb, trimițând stadionul în extaz. Bucuria gazdelor a fost însă de scurtă durată: în minutul 89, Matej Rynes a marcat golul care a stabilit soarta partidei.
„Au fost mai buni decât adversarii lor în cea mai mare parte a meciului”
Presa din Cehia a analizat partida imediat după fluierul final și a transmis că rezultatul era aproape obligatoriu pentru Sparta Praga. „Jucătorii lui Sparta vor juca din nou în Primăvara Europeană. La a cincea apariție în Conference League, cehii au câștigat în deplasare pentru a doua oară consecutiv. Marcând un gol dramatic la Craiova cu un minut rămas”, au scris cei de la idnes.cz, subliniind că duelul din Oltenia a fost decis pe final, conform DigiSport.
Jurnaliștii cehi au mers și mai departe: „Era o lovitură pentru Sparta dacă nu câștiga în România. Au fost mai buni decât adversarii lor în cea mai mare parte a meciului, care au ratat o lovitură de pedeapsă după o jumătate de oră.”
Publicația a remarcat și reacțiile emoționale ale jucătorilor după golul decisiv: „În minutul 79, rezerva Nsimba a înscris superb de la mijlocul terenului, dar în minutul 89, Rynes a decis meciul după o acțiune excelentă a lui Preciado. A alergat peste jumătatea terenului până la banca de rezerve pentru a împărtăși bucuria cu toată lumea.”
