Ursul plimbăreț bagă spaima în doljeni

Claudia Grosu

Unde a fost văzut ultima dată ursul plimbăreț! Localnicii au fost avertizați prin intermediul unui mesaj RO-Alert

Este alertă în Dolj, după ce un urs a fost văzut în mai multe localități aflate la câțiva kilometri de Craiova. Oamenii au fost avertizați printr-un mesaj RO-Alert și li s-a recomandat să fie prudenți.

„În principiu, credem că este vorba despre același urs”

Animalul a fost zărit în Brădești, Podari și Bucovăț, iar vestea a stârnit panică printre localnici. „După mesajul RO-Alert, vă dați seama, cetățenii sunt puțin speriați, pentru că nu în fiecare zi te întâlnești cu un urs. De fapt, nu cred că s-a mai întâmplat vreodată aici. În principiu, credem că este vorba despre același urs”, a declarat Aurel Gheorghiță, primarul din Podari, conform Fanatik.

Primarul din Bucovăț, Marius Cristian Tuță, a transmis și el un avertisment pentru săteni, în special pentru cei din zona Palilula, pădurea Valea Ulmului. El le recomandă oamenilor să evite deplasările prin pădure, să nu încerce să fotografieze sau să hrănească animalul și, cel mai important, să păstreze distanța și să anunțe imediat autoritățile.

Situația a determinat Prefectura Dolj să organizeze de urgență o ședință de lucru. Prefectul județului, Dan Diaconu, a cerut tuturor instituțiilor implicate să fie pregătite pentru o eventuală intervenție. În grupul operativ se regăsesc reprezentanți ai Gărzii Forestiere, Direcției Silvice, IPJ Dolj, Jandarmeriei, ISU, DSV și AJVPS Dolj. „Am solicitat ca fiecare structură responsabilă să fie pregătită în orice moment și să existe clarificări privind limitele fondurilor de vânătoare și responsabilitățile fiecărei instituții”, a transmis Prefectura Dolj.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.
Niciun comentariu