Marius Avram a explicat care era decizia corectă, după ce Aurelian Chițu a trimis mingea în poartă, în finalul meciului Universitatea Craiova – FC Hermannstadt!
Universitatea Craiova a câștigat meciul cu FC Hermannstadt, dar nu ușor. Oltenii au avut și noroc, pentru că Silviu Lung Jr. a fost într-o formă foarte bună. Portarul și-a salvat echipa în mai multe rânduri, inclusiv pe final, când Aurelian Chițu a trimis mingea în poarta alb-albaștrilor. Totuși, balonul nu a depășit linia porții cu toată circumferința. Astfel, reușita fostului atacant de la FCU Craiova nu a fost validată.
Acea fază a stârnit valuri de reacții. Sibienii s-au simțit dezavantajați. Craiovenii s-au apărat și au spus că decizia VAR a fost una corectă. Marius Avram a venit, ulterior cu explicații. Fostul arbitru spune că decizia VAR trebuie respectată, pentru că specialista din camera de observație a privit faza din toate unghiurile și a înțeles mai bine tot ce s-a întâmplat în acel moment.
Verdictul lui Marius Avram, după faza controversată din finalul meciului Universitatea Craiova – FC Hermannstadt!
„Am avut ceva emoții la acest meci, pentru că unul dintre asistenți a fost fratele meu. Mereu am emoții când are el vreun meci. Legat de arbitraj, aș vrea să-i transmit mai întâi ceva lui Andrei Chivulete. Te decredibilizezi în decizii prin mișcările largi pe care le faci. Arbitrilor li se recomandă să facă gesturi scurte, la obiect.
Acum, legat de acea fază controversată, arbitrii asistenți, dacă nu sunt 100% convinși că au fost gol, trebuie să spună ‘nu știu’, mai ales că este o fază în viteză. Li se recomandă și de la UEFA să se abțină de la a semnaliza orice, dacă nu sunt absolut convinși. Iar cei din VAR trebuie să se uite din toate unghiurile disponibile și apoi să ia decizia. Dacă pot fi siguri că a intrat mingea în întregime în poartă, dai gol”, a spus Avram, prezent în studioul emisiunii Fotbal Club.
- A fost sau nu penalty pentru UTA? Marius Avram a dat verdictul
- Faza care putea schimba scorul dintre Universitatea Craiova-Rapid a fost analizată de Marius Avram
- Cine arbitrează Craiova – CFR! Cu el la centru, ardelenii au trei
