Cadrele didactice și doctoranzii din Craiova, nu-și mai pierd etape din carieră din cauza concediilor
Ministerul Educației a anunțat recent modificări importante care vin în sprijinul cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și al studenților-doctoranzi, inclusiv cei din Craiova, conform unei postări pe Facebook. Pentru studenții-doctoranzi, schimbarea majoră este legată de întreruperea programului de doctorat. Dacă un doctorand ia concediu de creștere a copilului sau concediu de acomodare. Durata programului său de studii se prelungește automat cu perioada concediului, la cererea studentului. Astfel, nimeni nu va fi penalizat pentru că își dedică timp familiei.
Aceleași reguli se aplică și în cazul concediilor succesive
Și pentru cadrele didactice din sistemul preuniversitar există vești bune. Candidații care urmează să susțină examenul de definitivare sau examenele pentru gradul didactic II și I și intră în concediu pentru creșterea copilului sau concediu de acomodare pot continua inspecțiile sau susține examenul la prima sesiune după revenirea la lucru, fără a relua probele deja trecute.
Aceleași reguli se aplică și în cazul concediilor succesive. Astfel că atât doctoranzii, cât și profesorii din Craiova și întreaga țară nu vor fi afectați dacă iau mai multe concedii în decursul studiilor sau carierei. Modificările au fost operate în cadrul Regulamentului-cadru privind studiile universitare de doctorat și în Metodologia privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, pentru implementarea dispozițiilor Legii nr. 235/2025, care completează legislația privind învățământul preuniversitar și superior.
Practic, de acum înainte, cadrele didactice și studenții-doctoranzi din Craiova pot combina mai ușor cariera cu viața de familie, fără să fie nevoiți să reia examene sau inspecții deja susținute.
