Selly a fost printre influencerii care a promovar cu surle și trâmbițe grupul Nordis: „Am remușcări”
Craioveanul Selly a fost printre influencerii care au susținut grupul Nordis. În 2021, el anunța că dezvoltatorul „creează cel mai impresionant ansamblu rezidențial”, unicat în România. Acum, Selly afirmă că regretă că a promovat grupul Nordis, pe care l-a considerat inițial serios și cu intenții bune, spune el pe Instagram.
Craioveanul Selly explică ce legătură a avut cu Nordis
Nordis, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din România, a intrat în insolvență luni, conform deciziei Tribunalului București. Acționarii grupului sunt Răzvan Ciorbă, omul de afaceri și soțul deputatei PSD Laura Vicol, și Mapp Development/Emanuel Gheorghe Poștoacă, fiecare deținând câte 46% din acțiuni. O investigație publicată de Recorder a relevat că grupul a vândut același apartament de mai multe ori unor cumpărători diferiți. Astfel, compania a încasat milioane de euro, însă majoritatea proiectelor au rămas doar pe hârtie.
FCU Craiova, derby financiar cu Dinamo!
Selly anunță că regretă că a promovat Nordis, precizând că, la momentul respectiv, nu a fost remunerat, relația dintre părți fiind una de tip barter, adică schimb de servicii. „Nu am încasat niciodată o sumă de bani de la Nordis. Ce s-a întâmplat atunci, în 2021, a fost că eu voiam să filmez un videoclip muzical, căutam așadar o locație în care să filmez. Auzind de Nordis, am făcut această colaborare cu ei în care mi-au pus la dispoziție recepția de la sediul lor central pentru filmare. La schimb au cerut două sau trei story-uri pe Instagram, nu mai știu exact, în care eu să promovez afacerea lor”, explică influencerul.
Selly spune că grupul i s-a părut, în 2021, unul serios. Negândindu-se nicio clipă că la mijloc ar putea fi vorba de o înșelăciune. „Era o companie care, la fel cum mulți alți investitori și cumpărători au crezut, părea a fi foarte serioasă, cu o campanie de marketing foarte vizibilă. Așadar, investiția părea una serioasă”, precizează vloggerul.
El anunța că grupul „realizează cel mai impresionant ansamblu rezidențial”
În 2021, vloggerul Selly, pe numele său adevărat Andrei Șelaru, a fost unul dintre influencerii care au susținut Nordis. Într-un clip publicat pe Instagram, el anunța că grupul „realizează cel mai impresionant ansamblu rezidențial”. Comparabil cu cele întâlnite doar în Occident.
„Nordis este un dezvoltator imobiliar care face cel mai tare ansamblu rezidențial de la acest moment, din România, și este vorba de Nordis Mamaia. Desigur, ei au și alte proiecte în portofoliul lor, în Sinaia, Nordis Brașov, însă vreau să vorbim un pic despre ăsta. Pentru că este un ansamblu huge (n.r. imens), cu plajă, cu clinică de recuperare medicală. Au peste 712 camere de hotel și peste 600 de apartamente. Foarte special la ei este modelul de business cu care au venit pe piața din România”, spunea Selly despre ansambul din Mamaia.
