”Nu a luat nicio măsură. A spus că ea nu poate să facă absolut nimic și că copiii trebuie să se înțeleagă”
Un elev de clasa a 4-a a fost bătut și abuzat sexual, în toaleta școlii. Totul a ieșit la iveală după ce micuțul a refuzat să mai meargă la ore, iar tatăl său a reclamat situația. Acesta susține că baiatul a fost bătut și abuzat sexual în toaleta unei şcoli din Capitală, în timpul orei.
Agresor ar fi un coleg de clasă pe numele căruia se fac deja cercetări penale pentru agresiune sexuală și lovire sau alte violenţe. Parchetul Sectorului 6 coordonează cercetările, iar Inspectoratul a cerut consilierea celor doi elevi.
„Colegul lui l-a împins înapoi în toaletă, i-a băgât mâna în gat”
”În timpul orei de istorie s-a cerut la toaletă. În momentul respectiv a ieșit și colegul lui după el. Băiatul a dat să iasă din toaletă, dar colegul lui l-a împins înapoi în toaletă, i-a băgât mâna în gat și l-a lovit în burtă cu picioarele. L-a obligat să stea pe vine, să-i pună mâna…”, a povestit chiar tatăl copilului agresat, potrivit stiri.tvr.ro.
Scena s-ar fi petrecut la o școală generală din Capitală și a fost surprinsă de un alt coleg, care l-a anunțat pe profesorul de istorie. Părinții elevului agresat spun că atât profesorul cât și directoarea școlii ar fi încercat să minimalizeze totul. ”Nu a luat nicio măsură. A spus că ea nu poate să facă absolut nimic și că copiii trebuie să se înțeleagă”.
După tot ce s-a întâmplat, băiatul agresat refuză să mai meargă la școală, iar părinții vor să îl mute. Deși i s-a cerut un punct de vedere, directoarea școlii nu a vrut să stea de vorbă.
„Au fost convocaţi părinţii copiilor implicaţi”
”Inspectoratul a fost înştiinţat încă de a două zi. Ulterior au fost convocaţi părinţii copiilor implicaţi. A fost convocat consiliul clasei, Consiliul de Administraţie şi s-a făcut recomandarea ca copiii implicaţi să beneficieze de consiliere psihologică. Acuzaţia este că acest incident s-a produs în toaletă. Acolo nu întră nimeni, nu ai nici camere de luat vederi. Dacă s-ar fi produs într-un spaţiu în care să poată exista supraveghere, lucrurile probabil că ar fi stat altfel”, susține Larisa Gojnete, inspector școlar pentru comunicare instituțională.
