VIDEO. Sorin Grindeanu recunoaște: „Țin cu Universitatea Craiova, echipa care va câștiga titlul în sezonul acesta”

Catalin Anghel

Declarația cu care Sorin Grindeanu i-a cucerit pe olteni, la Craiova, înainte de un congres extrem de important al PSD!

Sorin Grindeanu e gata să conducă PSD, iar funcția oficială și permanentă de președinte al partidului ar urma să o primească la congresul de sâmbătă. Între timp, acesta a ajuns la Craiova, unde PSD Dolj a avut o conferință extraordinară. Doljenii și-au schimbat președintele, la nivel de județ. Claudiu Manda va candida la funcția de secretar general al PSD. Astfel, europarlamentarul i-a lăsat locul lui Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj.

După ce Claudiu Manda și-a luat rămas bun, iar Cosmin Vasile și-a primit cu mândrie aplauzele și a mulțumit pentru poziția în care a fost ales, a venit rândul lui Sorin Grindeanu să li se adreseze doljenilor din PSD. Președintele interimar al social-democraților a ținut să spună, încă de la început, faptul că are sânge de oltean și că ține cu Universitatea Craiova.

Sorin Grindeanu recunoaște că ține cu Universitatea Craiova!

„Tata e oltean, din Gorj, e adevărat. Universitatea Craiova e echipa cu care țin. Nu țin de acum, ci de pe vremea Craiovei Maxima. De când jucau Lung, Negrilă, Stefănescu, Tilihoi, Ungureanu, Donose, Balaci, Beldeanu, Cămătaru, Crișan. Cu rezerve, Irimescu, Câțu, Giolgău, și așa mai departe. 

Echipa cu care, pentru care am suferit în 84 la acel 1-1 acasă cu Benfica, cu gol Balaci, în momentul 16. Și ne-a egalat, dacă nu mă înșel, un sârb, Filipovici, pe final. E echipa care, anul acesta, în mod sigur, va lua campionat. Sunt lucruri pe care țineam să le spun, la început”, a explicat Sorin Grindeanu, la Craiova.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.
Niciun comentariu