Genoa îl poate pierde pe Nicolae Stanciu. Salariul face imposibil transferul la Rapid
Nicolae Stanciu (32 de ani) traversează o perioadă dificilă la Genoa, club cu care a semnat un contract valabil până în iunie 2027. Mijlocașul român, cu 84 de selecții și 15 goluri pentru echipa națională, nu a reușit să se impună în Serie A din cauza accidentărilor, iar viitorul său la clubul italian rămâne incert, conform DigiSport.
„Dacă nu va rămâne la Genoa, va continua în străinătate”
În presa italiană s-a speculat că Stanciu ar putea ajunge la Rapid, celălalt club patronat de Dan Șucu. Totuși, situația pare dificil de realizat, având în vedere salariul său de două milioane de euro anual, care depășește posibilitățile financiare ale formației din Giulești.
Jurnaliștii din Italia scriu că Genoa are nevoie să facă loc pentru tânărul Niccolò Pisilli, de la AS Roma, și pentru asta ar putea fi nevoiți să vândă sau să transfere jucători precum Stanciu, Valentin Carboni sau Jean Onana, care nu i-au convins pe conducători.
Fostul internațional Gabi Torje a comentat situația, subliniind că un transfer la Rapid nu este fezabil: „Dacă nu va rămâne la Genoa, va continua în străinătate. Arabia Saudită este deschisă pentru el, cu un salariu mult peste ce poate să îi ofere Rapid. A jucat bine acolo și are un nume format.”