Turcii reacționează, după ce Mihai Rotaru a anunțat că aceștia vor să investească la Craiova!

Catalin Anghel
sursa foto gsp.ro

Universitatea Craiova îi așteaptă pe turcii de la Petrolul să bage bani în trupa din Bănie, iar președintele ploieștenilor a reacționat!

Pertev Onguner, președintele turc al Petrolului Ploiești, lasă de înțeles că nu se pune problema să plece de la Petrolul. Astfel, nici oamenii cu bani din Turcia, despre care Mihai Rotaru spunea că ar investi la Ploiești, din umbră, nu sunt gata să își retragă finanțarea.

Turcii reacționează, după ce Mihai Rotaru a anunțat că aceștia vor să investească la Craiova!

Pertev Onguner a explicat că Alex Cicâldău putea ajunge la Petrolul, chiar dacă Mihai Rotaru a subliniat că mijlocașul voia doar la Craiova. Președintele lupilor galbeni susține că a vorbit cu agentul jucătorului să că pretențiile financiare înaintate de acesta erau prea mari.

„Agentul jucătorului a negociat prima oară cu noi. Ba chiar a stat la hotelul domnului Serhan pentru câteva zile. Totuși, în fotbal, cheia succesului este managementul corect al bugetului. Condițiile cerute de jucător nu s-au pliat pe cele dorite de club, și oricum am avut variante mai bune pe piața transferurilor, așa că ne-am hotărât să nu facem această mutare”, a spus Pertev Onguner pentru IAMSport.

Turcii pot băga bani la Craiova

Mihai Rotaru a spus că turcii de la Petrolul ar putea să investească la Universitatea Craiova. Acesta ar fi fost și motivul pentru care oltenii au câștigat cursa pentru transferul lui Alex Cicâldău. Banii, dar și competența afaceristului Rotaru au făcut diferența în tratativele cu Galatasaray.

„Domnul Serhan nu era foarte entuziasmat pentru că jucătorul venea de la Galatasaray. Fanii noștri pot fi liniștiți pentru că avem o politică de transferuri solidă pe termen lung. Nu cerem nimic de la nimeni, în afară de răbdare și incredere. Vom continua să muncim pentru FC Petrolul”, a mai spus președintele prahovenilor despre Serhan Cetinsaya, investitorul turc, conform sursei.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.