Donald Trump interzice studenții români la Harvard

Claudia Grosu
Foto: Facebook

Donald Trump spulberă șansele românilor la cea mai prestigioasă universitate din lume

Universitatea Harvard e din nou în centrul atenției, după ce Administrația Trump i-a retras, joi, dreptul de a mai primi studenți internaționali, adică peste un sfert din toți cei înscriși acolo. Decizia a venit ca un trăsnet pentru una dintre cele mai prestigioase instituții din lume, notează stiripesurse.ro.

A amenințat că va sancționa Harvard, iar acum și-a pus planul în aplicare

Anunțul a fost făcut de Kristi Noem, secretarul pentru Securitate Internă, care a revocat certificarea SEVIS, sistemul prin care studenții străini pot obține vize și pot învăța legal în SUA. Practic, Harvard nu mai are voie să înscrie cetățeni din afara Americii.

Administrația Trump acuză universitatea că a refuzat să colaboreze cu guvernul în privința admiterilor și angajărilor, dar și că ar fi devenit „un focar de antisemitism” și ideologie „woke”. Luna trecută, Trump a amenințat că va sancționa Harvard, iar acum și-a pus planul în aplicare. „Ați pierdut acest privilegiu”, a transmis Noem, acuzând conducerea instituției că promovează un climat ostil studenților evrei și susține politici pro-Hamas.

Harvard nu a stat pe gânduri și a răspuns dur. Decizia ar fi ilegală și va fi contestată în instanță. Universitatea luptă deja în justiție cu guvernul pentru alte măsuri controversate. Între timp, studenții sunt în alertă. Cei internaționali nu știu dacă vor putea rămâne sau studia în continuare, iar colegii lor americani sunt și ei bulversați. „Toată lumea e puțin panicată”, a spus o studentă, care nu crede că prietenii săi din alte țări se vor transfera prea ușor.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.