Primăria Craiova are în prezent peste o mie de salariați
Funcționarii publici din toată țara stau acum cu sufletul la gură, după ce un proiect de lege aflat în dezbatere anunță reduceri masive de personal în administrația locală. Dacă noile reguli vor fi adoptate, sute de posturi vor dispărea în primăriile mari, iar aparatele administrative vor fi reorganizate complet.
Dacă proiectul intră în vigoare, ar urma să rămână cu doar câteva sute
Proiectul propune o formulă clară. O primărie va putea avea cel mult 80 de angajați pentru fiecare 50.000 de locuitori, plus câte 8 funcționari în plus pentru fiecare fracție de 10.000 de locuitori. Asta înseamnă că orașe precum Craiova sau Târgu Jiu ar putea rămâne cu un sfert din personalul actual, conform tvfoltenia.ro.
Craiova, de exemplu, are în prezent peste o mie de salariați, iar dacă proiectul intră în vigoare, ar urma să rămână cu doar câteva sute. Situația este similară și în alte municipii mari sau medii din țară, unde se anunță tăieri masive de posturi. Nici comunele nu scapă de reorganizare. În localitățile cu sub 1.500 de locuitori, vor fi permise maximum 9 posturi la primărie. În cele cu sub 3.000 de locuitori, limita este de 16 salariați, iar în cele cu sub 5.000, pot fi angajați cel mult 21 de funcționari. Pragurile continuă până la localitățile de sub 20.000 de locuitori, unde vor putea lucra cel mult 42 de angajați.
Scopul declarat al proiectului este reducerea cheltuielilor cu aparatul bugetar și eficientizarea administrației locale. Totuși, mulți funcționari privesc cu teamă către viitor, în timp ce primăriile se întreabă cum vor mai reuși să-și acopere atribuțiile cu un număr atât de redus de angajați.
