Filipe Coelho o readuce pe Știința în fruntea clasamentului, la egalitate de puncte cu U Cluj!
Universitatea Craiova a învins-o pe Rapid, scor 1-0, și revine pe primul loc în Superliga României. A fost o partidă grea pentru elevii lui Filipe Coelho. Totuși, giuleștenii au părut o echipă fără repere, în ciuda jocului agresiv pe care au încercat să îl pună în practică.
U Cluj și Universitatea Craiova sunt la egalitate de puncte, dar oltenii nu au beneficiat de rotunjire și, în ciuda golaverajului mai bun al ardelenilor, tot trupa din Bănie ar fi campioană, dacă sezonul s-ar încheia în acest moment. Totuși, au mai rămas 5 etape din acest play-off.
Știința revine rapid pe primul loc. 5 pași perfecți și simpli până la titlu!
În prima repriză, Universitatea Craiova a dominat jocul la nivel de posesie. Rapidiștii au așteptat și au încercat să își surprindă adversarii pe contră, dar fără succes. Totodată, încercările alb-albaștrilor nu au fost prea periculoase, în ofensivă, chiar dacă oltenii au forțat, mai ales în benzi, prin Nicușor Bancu și Carlos Mora. Ștefan Baiaram nu a avut prea multe reușite, iar Assad s-a mișcat greu printre fundașii bucureșteni. Scorul pauzei a fost 0-0.
Partea secundă a început mult mai bine pentru craioveni. Elevii lui Filipe Coelho au intrat pe teren deciși să facă diferența și au reușit. În minutul, Assad a reușit să înscrie și să deschidă scorul. Giuleștenii s-au văzut nevoiți să atace și să încerce să construiască. Acest stil a părut să le convină gazdelor, care au avut mai mult spațiu în jumătatea adversă.
Universitatea Craiova – Rapid București
Universitatea Craiova (3-4-3): L. Popescu – Romanchuk, Ad. Rus, Screciu – Mora, Cicâldău, Anzor, Bancu – D. Matei, Al-Hamlawi, Baiaram. Rezerve: Glodean, Goga, Mogoș, Fl. Ștefan, Badelj, Stevanovic, Teles, Crețu, Băsceanu, Nsimba, Barbu. Absenți: Etim (suspendat), Isenko, M. Rădulescu, Mogoș, S. Lung, T. Băluță (accidentați). Antrenor Filipe Coelho.
Rapid (4-3-3): Aioani – Onea, Pașcanu, Kramer, Borza – Christensen, Keita, Grameni – Moruțan, Koljic, Petrila.
Rezerve: Briciu, D. Ciobotariu, Cr. Manea, Sălceanu, P. Popa, Hromada, Talisson, Dobre, Hazrollaj, Paraschiv, Burmaz. Absenți: Mendes, Bolgado, Vulturar, Iliev, G. Gheorghe (accidentați). Antrenor Costel Gâlcă.
- Stadion „Ion Oblemenco” – Craiova
- Arbitru Szabolcs Kovacs (Carei). Asistenți Mihai Marica (Bistrița), George Neacșu (Câmpulung Muscel)
- Arbitru VAR Cătălin Popa (Pitești). Asistent VAR Cristina Trandafir (București)
